,,La Robeasca nu s-a ajuns niciodată mai devreme de o săptămână după un viscol de proporții; de acestă dată, s-a ajuns în 24 de ore, respectiv 36 de ore de la încetarea viscolului”, acesta a fost unul dintre argumentele președintelui Consiliului Județean, Cristinel Bîgiu, pe care le-a adus în favoarea afirmației din titlu. Mai mult, spune acesta, ,,a fost o intervenție medicală de urgență la Ziduri, la o persoană
cu peritonită și chiar unul dintre proprietarii unei firme de deszăpezire a stat pe utilaj până s-a ajuns la bolnav”. Astfel că firmele care și-au adjudecat licitațiile pentru lucrările de deszăpezire din județ, ale căror rezultate le-au simțit buzoienii cu vârf și îndesat pe propria piele, vor avea liber la deconatarea facturilor pe care le vor aduce la Consiliul Județean. Conform președintelui Cristinel Bîgiu, valoarea însumată a contractelor pe cele cinci zone pentru care s-au organizat licitații este de 12,8 milioane lei (128 miliarde lei vechi), adică peste 2,8 milioane euro, valabilă, însă, pentru căderi de zăpadă ,,normale”; în condiții caracterizate drept ,,excepționale”, valoarea acestor contracte crește, în funcție de consumurile suplimentare pe care le facturează fiecare dintre aceste firme.
Pe parcursul unei conferințe de presă pe care a susținut-o, ieri, pentru a prezenta bilanțul activităților desfășurate în ultimele zece zile – mai precis pe întreaga perioadă a intemperilor, însumând două coduri roșii și stare de alertă ridicată abia luni -, președintele Consiliului Județean, Cristinel Bîgiu, a mai spus că, în caietele de sarcini cu care firmele câștigătoare ale licitațiilor pentru deszăpezirea pe cele cinci zone ale județului, era prevăzut un număr total de 63 de utilaje. Acestea au fost masate, în principal, doar pe trei zone – pe zona Cislău și pe Valea Slănicului neînregistrându-se viscol -, dar a fost necesară suplimentarea acestora cu încă 15-20 de utilaje. Totuși, președintele Consiliului Județean a promis vigilență maximă la decontarea acestor facturi suplimentare, ,,ca să nu se ajungă să se deconteze 30 de ore de lucru într-o zi”.
Mai rămâne de notat faptul că, în conformitate cu declarațiile lui președintelui Consiliului Județean, la ora actuală mai sunt blocate două drumuri județene, ,,dar fără importanță, fiind folosite cu precădere în perioada sezonului agricol”; dar și faptul că acesta a ținut să mulțumească tuturor care au fost alături de autoritățile județene în această perioadă: mass-media, Armatei (care a angrenat în operațiunile de deszăpezire 500 militari), Jandarmeriei, Poliției (de la ai cărei angajați din teritoriu s-au obținut cele mai precise informații din localitățile izolate), Ambulanței (pentru cele 118 intervenții din acestă perioadă) și Direcției de Sănătate Publică.