Deputatul Cezar Preda a demisionat din toate funcţiile pe care le deţine în cadrul Partidului Democrat Liberal, respectiv cea de vicepreşedinte regional şi preşedinte al organizaţiei judeţene, a anunţat acesta, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o la Buzău, “din respect pentru oraşul său“. El a anunţat, cu acestă ocazie că nu părăseşte formaţiunea politică în care a intrat în urmă cu 15 ani şi că şi-a oferit serviciile echipei de campanie a candidatului PDL la funcţia de preşedinte al României, Cătălin Predoiu.

El spune că a luat această “decizie irevocabilă” pe fondul frământărilor existente, la această oră, în interiorul Partidului Democrat Liberal, şi o motivează prin atitudinea unora dintre colegii săi, care îi reproşează faptul că susţine distanţarea “noului PDL” de guvernarea anilor 2008-2102 şi de preşedintele Traian Băsescu. “Partidul Democrat Liberal a făcut, pe timpul guvernării sale, ceea ce era necesar. Însă, ritmul, viteza şi modul în care s-au făcut aceste lucruri au creat monstrul numit USL. Nimeni altcineva nu a creat USL (…) Acestă părere a deranjat pe domnul Emil Boc şi pe mai mulţi colegi deputaţi din Ardeal (…) Dacă părerea mea face rău partidului, o voi susţine în continuare, dar ca simplu membru”, a declarat deputatul Cezar Preda.
Acesta a mai declarat că intenţionează să se implice în echipa de campanie a candidatului PDL la preşedinţie, Cătălin Predoiu, în care crede, “chiar dacă am fost foarte supărat pe el când era ministrul Justiţiei, pentru că a vrut să închidă judecătoriile. Eu cred în el, sper să fiu mâna dreaptă a lui”, a mai spus Cezar Preda.
Amănunte, în ediţia de mâine a cotidianului OPINIA.