Buzoianul dispărut în timpul viscolului, la Odaia Banului este de negăsit

Aproximativ 30 de politiști, jandarmi, și angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, cercetează, metru cu metru, împrejurimile localității Odaia Banului, acolo unde un buzoian este dat dispărut de aproape două săptămâni.

Alexandru Lambrea, în vârstă de 44 de ani a dispărut chiar în timpul viscolului, pe data de 25 ianuarie, iar de atunci nimeni nu a reușit să dea

de el. A plecat atunci de la locuința fostei sale soții spre localitatea Odaia Banului, aflata la 8 kilometri de Buzău, pentru a ajunge la casa părinților lui, unde se mutase după divorț. Cum drumul era blocat, bărbatul a luat-o pe jos, pe câmp, prin viscol. Când au văzut că fiul lor nu mai ajunge acasă, părinții au anunțat Poliția.

„A sunat băiatul după el, cică <tată, unde ești?> . <Unde să fiu, sunt pe câmp, dar m-am rătăcit>. El a vrut să țină drumul drept, dar a rătăcit drumul, că l-a trântit zăpada jos, cred”, a declarat mama lui Alexandru.

Căutat cu câini  special antrenați

Misiunea polițiștilor nu este deloc una ușoară, pe câmp sunt multe zone unde zăpada măsoară mai bine de o jumătate de metru și este posibil ca trupul buzoianului să fi fost acoperit de zăpadă.

„Zilnic am avut în jur de 30 de lucrători de la IPJ, IJJ și ISU, am constituit dispozitivul în linie și am luat la pas întreaga suprafață de la Buzău către Odaia Banului și pe o parte și pe alta a drumului de acces către localitate. Am avut doi câini de urmă specializați din cadrul Serviciului Canin al Poliției Capitalei, am acționat și cu un dispozitiv de căutare de metale în speranța că prin zonele unde zăpada este troienită am putea să detectăm vreun metal care se afla pe urmărit”, a declarat subcomi­sarul Cristinel Stanciu de la Serviciul de Investigații Criminale al IPJ Buzău.

Familia bărbatului face apel la autorități să continue căutările și să-l găsească pentru că vor să-l îngroape creștinește. Anchetatorii au încercat inclusiv o localizare cu ajutorul telefonului mobil, însă fără vreun rezultat concret.