Destin fatal / Tinerii morți în accidentul de la Mărăcineni au făcut schimb la volan pe drum (VIDEO)

UPDATE: Cei doi tineri dispăruți în accidentul de circulație de la Mărăcineni vor fi înmormântați zilele următoare. Nicolae Vasile, cel care s-a aflat la volan în momentul impactul, va fi înmormântat miercuri, la Focșănei, comuna Vadu Pașii, iar Robert Pană va fi dus pe ultimul drum joi, în aceeași localitate.

Doi tineri, unul de 19 ani iar celălalt de 25, și-au pierdut viața într-un cumplit accident rutier care s-a petrecut duminică, în jurul orei 3.00, în centrul comunei Mărăcineni, în apropierea Postului de Poliție. Cei doi au murit pe loc după ce mașina cu care mergeau, un Fiat Albea, s-a izbit violent de zidul.

Cei doi tineri se numeau Robert Pană (absolvent al Liceului Tehnologic „Costin Nenițescu”) și Nicolae Vasile (absolvent al  Universității Politehnice din București, Facultatea de Ingineria și Managementul Sistemelor Tehnologice). Vasile Nicolae, 25 de ani, era inginer la Air Liquide Welding din Buzău.

Tinerii se întorceau de la o discotecă din Berca, unde ar fi consumat și băuturi alcoolice. În Mărăcineni, în dreptul ­ma­gazinului TDV, șoferul în vârstă de 25 de ani a pierdut controlul volanului, a intrat cu partea dreaptă a mașinii în geamurile magazinului, apoi s-a oprit în gardul de beton al casei din apropiere. În urma impactului puternic, mașina a fost distrusă în proporție de 90%, iar pentru scoaterea victimelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismului a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare, care s-a chinuit câteva zeci de minute pentru a scoate trupurile neînsuflețite ale tinerilor care au fost prinși, pur și simplu, sub bordul mașinii. Viteza foarte mare pare să fi fost cauza producerii tragediei, spun polițiștii.

Din magazinul primarului, în zidul casei lui Romeo Vollert

Din informațiile apropia­ților, la plecarea de la discotecă, la volanul mașinii s-a aflat tânărul de 19 ani, Robert Pană. Nu se știe de ce, pe drum, Nicolae Vasile, proprietarul mașinii, i-a cerut prietenului său să se dea jos de la volan pentru a conduce el.  Martorii spun că, în momentul impactului, mașina circula cu o viteză de aproximativ 120 km/oră.

În urma impactului inițial, magazinul, care aparține fiului primarului din Mărăcineni, a rămas fără geamuri, iar o parte din marfa de pe rafturi a fost distrusă. Locuința în gardul căreia s-a izbit mașina condusă de tânărul de 25 de ani aparține afaceristului  Romeo Vollert.  Ambii tineri erau din satul Focșănei, comuna Vadu Pașii. Potrivit martorilor, cei doi au plecat împreună de la discoteca din Berca unde consumaseră băuturi alcoolice.