Este oficial: Consiliul Local Calvini a fost dizolvat

Consiliul Local al comunei Calvini este al doilea deliberativ din județ desființat pe cale judecătorească. Un complet de Contencios Administrativ de la Curtea de Apel Ploiești a decis, printr-o sentință irevocabilă, să respingă recursul formulat de consilierul Vasile Bănică la decizia Tribunalului Buzău de dizolvare a Consiliului Local Calvini.

Tribunalul Buzău a decis, în luna octombrie 2013, să admită cererea primarului comunei Calvini, Nicolae Curelea, de dizolvare a Consiliului Local Calvini – din pricina faptului că, timp de mai mult de trei ședințe, nu a fost adoptată nicio hotărâre, sentința fiind definitivă. Hotărârea instanței a fost atacată de unul dintre consilieri, deși, potrivit noului Cod de procedură civilă, pentru o sentință definitivă pronunțată de o instanță a Tribunalului nu mai există cale de atac, fiind consi­derată irevocabilă, dacă cererea a fost introdusă după intrarea în vigoare a noului cod.

Cu toate acestea, decizia instanței a fost atacată, iar dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Ploiești, care, după o amânare, din lipsă de procedură privind citarea în ceea ce-l privește pe liderul romilor de la Calvini, Neculai Oiță – aflat în detenție pentru tentativă de omor -, a decis să respingă recursul ca nefondat.

Comuna Calvini este a doua administrație publică locală din județ unde deliberativul nu a funcționat după alegerile locale din vara anului 2012. 14 iunie 2013 a fost primul termen dat de instanța de Contencios Admi­nistrativ a Tribunalului Buzău în cazul cererii primarului comunei Calvini, Neculai Curelea, de dizolvare a Consiliului Local. Scandalurile s-au ținut lanț în Consiliul Local Calvini încă de la constituirea noului deliberativ local după alegerile locale din 10 iunie. Curelea spune că a preluat o comună unde nu s-a făcut nimic ani la rând. Acest blocaj s-a înregistrat într-un moment în care erau proiecte  – mai ales pentru infrastructura comunei – în așteptare, care trebuie implementate. Problema dizolvării s-a pus, în cazul Consiliului Local Calvini, în momentul în care conflictul care îi are ca prota­goniști pe aliații PSD-PNL, în jurul cărora s-au grupat restul forțelor politice din administrația comunei, s-a acutizat. Cererea de dizolvare a fost înaintată Tribunalului Buzău de primarul Neculai Curelea, la începutul lunii martie a anului trecut, și a fost nevoie de mai bine de o lună și jumătate ca instanța să dea un termen în acest caz.

Motivul blocajului administrativ de la Calvini a fost unul destul de ciudat pentru acel moment, fiind vorba de neînțelegeri între membrii aceleiași alianțe, USL. Mai exact, social-democrații sunt nemulțumiți că viceprimar a fost numit un liberal, iar de atunci nu a mai existat cale de împăcare între PSD și PNL, lucru ce a împiedicat buna funcționare a Consiliului Local Calvini.