Dialogul dintre liderii Uniunii Social Liberale este unul al surzilor, care prefigurează o iminentă rupere a acestei alianțe, ceea ce ar demonstra un eșec al construcției politice USL, este de părere prim-vicepreședintele Partidului Democrat Liberal Cătălin Predoiu, candidatul acestei formațiuni politice la alegerile prezidențiale.
,,În ultimele zile am asistat la un dialog al surzilor între domnul Crin Antonescu și domnul Victor Ponta. Acest dialog prefigurează o rupere iminentă a Uniunii Social Liberale, cel puțin după toate aparențele rezonabile. Această rupere, dacă se vaîntâmpla, a Uniunii Social Liberale, înseamnăși demonstrarea eșecului politic
al construcției USL. Demonstrează un eșec politic al liderilor USL Crin Antonescu și Victor Ponta”, a afirmat prim-vicepreședintele PDL.
Cătălin Predoiu a mai adăugat că actuala conduită a liderilor USL reprezintă “o lipsă de respect față de români”: ,,O lipsă de respect, să te joci cu ministerele, cu numirile, cu propunerile, cu Guvernul (…) Ei au promis că vin la guvernare pentru o societate mai bună, pentru o politică a bunului-simț, pentru o economie mai sănătoasă, pentru un trai mai decent pentru români. Ceea ce oferă acum este un spectacol jalnic al unor politicieni submediocri, care încearcă să păcălească opinia publică printr-un dialog simulat”, a spus acesta.
În opinia prim-vicepreședintelui PDL Cătălin Predoiu, o rupere a USL demonstrează faptul că,,Uniunea Social Liberală a fost o înșelătorie politicăși electorală prin care s-a tras pe sfoară poporul român”. Scopul Uniunii Social Liberale a fost <protecția corupților în fața justiției>, iar acest scop a eșuat pentru că justiția s-a dovedit mai puternică, a arătat Predoiu, conform căruia USL a urmărit și “suspendarea statului de drept, prin suspendarea președintelui”: <Și acest scop a eșuat (…) A eșuat în protecția corupților și a eșuat și în tentativa simulată de a vinde iluzii românilor. Acest eșec, ca întreaga guvernare din ultimele 20 de luni, demonstrează iresponsabilitatea premierului Victor Ponta și a președintelui Senatului, Crin Antonescu. Demonstrează că nu au fost pregătiți pentru aceste funcții și lipsa de responsabilitate politică a celor care i-au proiectat în aceste funcții din partidele lor>, a mai declarat Cătălin Predoiu.