Primarul de la Berca, Valeriu Marcu, va merge din poartă-n poartă pentru a oferi flori doamnelor și domnișoarelor din comună

La Berca, nicio Zi a Femeii nu trece fără ca primarul Valeriu Marcu să nu își felicite doamenele și domnișoarele din comună. și cum se apropie 8 Martie, obiceiul va fi respectat și anul acesta. Preocupat ca la început de primăvară să aducă un strop de bucurie femeilor, șeful autorității locale, Valeriu Marcu, va merge din poartă-n poartă săptămâna viitoare,

pentru a oferi câte o floare doamnelor și domnișoarelor din localitatea Berca și din satele arondate. Pentru asta au fost pregătite aproximativ 600 de garoafe care vor ajunge la femeile din comună, alături de felicitările și de gândul bun al primarului. „Este un frumos obicei la care nu pot renunța și nu sunt lăsat să renunț. De fiecare dată, doamnele și domnișoarele mă așteaptă să vin cu florile. Așa că săptămâna viitoare voi merge prin comună să ofer flori doamnelor și domnișoarelor, alături de felicitări și urări de multă sănătate și împliniri frumoase, și, nu în ultimul rând, ca primăvara să le umple sufletul de bucurie cu parfumul florilor sale”, a declarat primarul Valeriu Marcu.