Șapte primării de pe Valea Slănicului se asociază pentru a face rost de bani europeni pentru investiții

Un nou Grup de Acțiune Locală este pe cale de a se înființa la nivelul județului Buzău. Este vorba despre GAL-ul „Meledic-Mocearu” din care vor face parte majoritatea primăriilor de pe Valea Slănicului, asocierea conti­nuând până spre limita cu județul Vrancea. Este vorba despre Mânzălești, Vintilă Vodă, Sărulești, Lopătari, Chilii, Cănești și Odăile, iar centrul

va fi la Căminul Cultural din Mânzălești. Săptă­mâna viitoare s-ar putea definitiva și documentele de înființare a noului GAL de care se ocupă directorul Camerei Agricole Buzău, Dumitru Socol. Primarii spun că asocierea rămâne singura soluție pentru a putea obține fonduri europene în perioada 2014-2020. Ba mai mult, GAL-ul vine și în sprijinul societăților comerciale care vor putea fi acceptate la împărțirea banilor.

„Noi avem nevoie de bani pentru proiectele locale pe care le avem. Conștientizăm că numai așa putem obține fonduri europene pentru investiții”, a declarat Valeriu Beșliu, primarul de la Mânzălești.

Și primarul de la Vintilă Vodă, Constantin Petcu, își dorește ca  demersurile pentru ca această  asociere să fie fina­lizate cât mai repede și să dea roade. Primarul Constantin Petcu  spune că are nevoie de fonduri mai ales pentru un proiect de canalizare care vizează zona Sârbești – Vintilă Vodă – Niculești – Podu Muncii. „Ne-ar cam trebui aproximativ 2 milioane de euro, pe care doar așa i-am putea obține”, a declarat primarul de la Vintilă Vodă.

Grupul de Acțiune Locală este o șansă reală pentru dezvoltarea intercomunitară. Strategiile GAL trebuie să se materializeze însă în proiecte concrete, care urmăresc creșterea competitivității sectoarelor agricol și forestier, îmbunătățirii mediului și a spațiului rural, creșterii calității vieții și a diversificării activităților economice din spațiul rural, elaborate de actorii locali, persoane fizice autorizate sau persoane juridice care își desfășoară activitatea pe teritoriul Grupului de Acțiune Locală.