Îmbrânceli și injurături în biroul primarului de la Florica

Înjurat și cu plângere la poliție! Cu asta s-a ales ieri primarul comunei Florica, Ion Zaharia, după o întâlnire tensionată cu un grup de activiști de mediu veniți să militeze împotriva exploatării gazelor de șist deși nu există certitudinea că acolo se fac astfel de prospecțiuni. Activiștii ecolo­giști au semnalat

în comună prezența unei sonde și au descins la Florica să-i informeze pe cetățeni că există un pericol pentru oameni și mediu. Activiștii de mediu și-au anunțat pe un site de socializare sosirea la Florica.

În fața Primăriei unde ar fi trebuit să fie aproximativ 30 de persoane, au ajuns doar două localnice. 12 voluntari care fac parte din Grupul de Inițiativă Civică au intrat împreună cu cele două femei în primărie și au cerut primarului socoteală pentru sonda amplasată la marginea comunei. Discuțiile au degenerat, însă, iar o întâlnire care ar fi trebuit să fie pașnică, pentru lămurirea situației, s-a terminat însă în fața polițiștilor chemați de funcționarii primăriei, care au asistat la tot scandalul.

Activiștii de mediu au fost scoși din sediul primăriei de polițiștii din comună. Tot acolo a ajuns și un echipaj de jandarmi. Dupăce au fost legi­timați, activiștii au fost conduși la Postul de poliție.

Pe de o parte, primarul Ion Zaharia și funcționari din primăria Florica spun că activiștii ar fi dat buzna în instituție, ar fi amenințat, ar fi adus injurii și chiar l-ar fi îmbrâncit pe secretarul comunei. ,,Au venit peste mine buzna în birou, n-au spus cine sunt, unul dintre ei chiar a dat cu pumnii în ușă. Nici nu am apucat să aflu despre ce este vorba. N-am putut să port un dialog civilizat cu ei”, ne-a declarat primarul comunei Florica, Ion Zaharia.

De cealaltă parte, ecolo­giștii au propria variantă despre ceea ce s-a întâmplat în primărie, motiv pentru care un reprezentant al grupului a depus ieri plângere împotriva primarului și funcționarilor din primărie. Ion Zaharia a spus că nu va face nicio plângere împotriva activiștilor de mediu pentru că nu vrea săcreeze probleme mai mari.

Sătenii sunt însă stingheriți de mașinile firmei de pază care patrulează în zonă. Localnicii spun că nu au primit niciun fel de explicații de la primărie legate de cablurile care sunt peste tot prin comunăși nici despre sonda de la marginea localității. În plus, oamenii sunt deranjați de mașinile de mare tonaj care trec în miez de noapte pe ulițele satului și, pe lângă starea de discomfort pe cale le-o crează, se tem că vibrațiile create le-ar putea afecta serios casele.

Primarul comunei Florica susține însă că reprezentanții firmei care efectuează prospecțiunile au împărțit pliante în localitate sunt trecute informațiile despre activitatea care se desfășoară pe raza comunei și au mers să discute cu cei pe terenurile cărora au trecut cablurile. ,,Din câte știu, despăgubirea ar fi de 126 lei pe hectar dacă s-a trecut peste tarla și s-au amplasat picheți. Spre exemplu, la noi, pe islazul comunal, au fost amplasați 16 picheți pe 114 hectare”, a spus primarul Ion Zaharia.

În Florica, Romgaz deține autorizație de explorare a resurselor naturale emisă de Agenția pentru Resurse ­Mi­nerale pentru perioada ­ia­nuarie- martie.

La Cârligu Mare, oamenii au tăiat cablurile

O situație tensionatăesteși la Cârligu Mare. Oamenii sunt revoltați că firma care face prospecțiuni pentru depistarea rezervelor de gaze pe teritoriul localității le-a încălcat proprietățile fără să le ceară acordul. Unii chiar au început să taie cablurile întinse pe terenurile lor de firma care face lucrări în zonă. Reprezentanții firmei de pază au împânzit ulițele iar angajații umblă cu bastoane de cauciuc și îi amenință pe localnicii care se plâng că li se încalcă proprietățile fără ca cineva să le dea socoteală. Autoritățile locale susțin că cei de la Prospecțiuni SA le-au prezentat toate avizele, motiv pentru care nu au avut nimic de obiectat și mai mult decât atât le-au permis accesul pe drumurile publice, verbal, nu în baza vreunui contract.

Atât Florica cât și Cârligu Mare fac parte dintr-un perimetru de lucru din Muntenia unde Romgaz desfășoară în această perioadă activități de explorare în scopul descoperirii de hidrocarburi acumulate în zăcăminte convenționale. Reprezentanții Romgaz menționează că obiectivul lucrărilor nu are legătură cu gazele de șist, dorindu-se doar localizarea zonelor de la suprafața solului cores­punzătoare unor noi posibile acumulări de hidrocarburi convenționale exploatabile.   

Astfel de lucrări de suprafață se desfășoară pe o  suprafață extinsă care include următoarele localități: Pogoanele, Căldărești, Arcanu, Brădeanu, Mitropolia, Smârdan, Florica, Scutelnici, Brăgăreasa, Cotorca, Glodeanu – Siliștea, Cârligu,

Văcăreasca, Căldărușanca, Glodeanu Sărat, Ciocârlia, Gârbovi, Baba – Ana, Conduratu, Mizil, Fulga, Sălciile, Ciorani, Adâncata, Slătioarele, Patru Frați.