Acțiune în forță miercuri a polițiștilor buzoieni de la circulație pentru disciplinarea participanților la trafic. Iar rezultatele au fost pe măsură. Într-o singură zi, polițiștii rutieri au aplicat 326 de sancțiuni contravenționale la regimul circulației pe drumurile publice în valoare totală de 41.245 de lei, au întocmit 4 dosare penale și au reținut în vederea suspendării 23 de permise de conducere.
Din cele peste 300 de sancțiuni contravenționale, 91 au fost aplicate pentru viteză, fiind reținut în vederea suspendării un permis de conducere, pentru 111 km/h pe DN2 E85. În aceeași zi, în cadrul unei noi acțiuni desfășurată de polițiștii rutieri pe raza municipiilor Buzău și Rm. Sărat pentru prevenirea accidentelor cu victime din rândul pietonilor, au fost depistate 69 de persoane care au traversat neregulamentar și 16 conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor care aveau acest drept. Cei 16 șoferi au rămas fără permis, pentru o perioadă de 30 de zile. Alți șase conducători auto care nu au respectat regulile privind prioritatea auto, nu au respectat semnificația culorii roșii a unor semafoare electrice sau au efectuat depășiri neregulamentare au fost lăsați miercuri fără permise. Două dintre cele patru dosare penale au fost întocmite pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul având permisul de conducere suspendat, respectiv conducere fără permis, iar celelalte două dosare au fost întocmite pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice (valori de 0,55 mg/l, respectiv 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat).