Buzoianca Gabriela Cristea se află pe lista vedetelor de talie națională ce vor veni să cânte pe scena Consiliului Județean în cinstea Zilei de 8 Martie. Ea va avea un program de 20 de minute, format din 4-5 piese, ce va combina stilurile dance, pop, pop-rock, oriental și clasic.
„Am fost invitată de doamna Georgeta Nicolae să fac parte din grupul celor care vor veni cu un spectacol dedicat tuturor doamnelor și domnișoarelor din Buzău. Evenimentul va avea loc cu o zi înainte de 8 martie, pentru că, sigur toți avem planificat câte ceva exact în ziua de sâmbătă. Pe scenă vor urca nume mari ale muzicii ușoare românești, precum Adrian Romcescu, Daniel Iordăchioaie, Gabriel Dorobanțu, Ileana Șipoteanu, Andrei Popa, Denisa Trofin și Florin Apostol. Programul meu le va avea alături și pe dansatoarele mele, Loredana și Ana-Maria, ele fiind pentru prima dată în această formulă, după ce am repetat câteva coregrafii împreună și am stabilit că mă vor însoți de acum în formula aceasta, Gabriela Cristea și Gothic Girls”, a detaliat profesoara de muzică.
Va cânta imnul olimpic, al doilea an consecutiv
Gabriela Cristea își va începe ziua specială de 8 martie chiar pe scenă, pentru că, de dimineață, de la orele 10.00 va deschide „muzical”, la patinoarul din Buzău, festivitățile jocurilor olimpice de hochei.
„8 Martie pentru mine va fi o zi specială pentru că o voi începe cântând, pentru al doilea an consecutiv, la patinoar, invitată fiind de membrii Asociației Olimpice Române, filiala de la Buzău. Anul trecut am deschis festivitățile destinate crosului olimpic, acum a venit rândul sportului pe gheață, și mă bucur că impresia lăsată data trecută i-a determinat pe organizatori să mă mai cheme și acum, în 2014”, a încheiat Gabriela Cristea.