Obiectivele strategiei de dezvoltare locală a Râmnicului în perioada 2008 – 2013 au fost în mare parte atinse
Municipalitatea râmniceană și-a atins, în mare parte, obiectivele țintite pentru perioada 2008-2013 de strategia de dezvoltare locală. Responsabilii Primăriei Râmnicu Sărat spun că, în
perioada amintită, au fost finalizate proiecte mari, multe dintre acestea derulate cu finanțare europeană.
Extinderea rețelei de canalizare în cartierul Anghel Saligny, proiect în valoare totală de 631.400 euro, finanțat prin programul Phare, modernizarea, dezvoltarea și echiparea ambulatoriului de specialitate a Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, în valoare totală de 915.748 euro, proiect finanțat prin Programul Operațional Sectorial, reabilitarea străzilor (str. Eroilor, șoseaua Puiești, str. Industriilor, str. 1 Decembrie 1918, str. Lalelelor ), proiect cu o valoare totală de 3.175.000 euro sunt numai câteva dintre acestea. Lor li se adaugă reabilitarea termică a blocurilor de locuințe 3H și 6 A, înființarea Biroului de relații cu publicul din cadrul Primăriei municipiului și constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Ținutul Slam-Râmnic”, împreună cu reprezentanții comunelor de pe Valea Râmnicului, cu scopul de a facilita accesarea fondurilor europene necesare reabilitării infrastructurii de transport, a dezvoltării agroturismului, promovarea zonei, acordarea de burse și premii elevilor cu rezultate deosebite la învățătură, construirea unei noi grădinițe în cartierul Alecu Bagdat și înființarea unei săli de dans.
În acest an vor continua proiecte majore
În următoarea perioadă, vor fi continuate proiectele de interes major pentru râmniceni, unele dintre ele fiind începute încă de acum doi ani.
Astfel, în ceea ce privește rețeaua stradală și rețeaua de apă și canalizare din municipiu, reabilitarea și modernizarea acestora au fost incluse într-un proiect cu o valoare totală de 5.653.376 euro, care va fi finalizat până la sfârșitul acestui an. Tot pentru acest an, sunt în implementarerestaurarea Complexului Brâncovenesc – monument istoric de categoria A – proiect cu o valoare de 1.210.325 euro, finanțat prin Programul Operațional Regional, reabilitarea clădirii, laboratoarelor și a cabinetelor Liceului Tehnologic „Traian Săvulescu”, proiect cu o valoare totală de 2.734.420 euro, construirea a 32 apartamente destinate tinerilor în strada Duiliu Zamfirescu, înființarea parcului din Cartierul Bariera Focșani, construirea a 132 de locuințe pentru persoanele dezavantajate social, construirea a 132 locuințe pentru tineri în cartierul Alecu Bagdat, extinderea rețelelor de electrificare în cartierele Alegu Bagdat și Bariera Focșani, crearea structurii de sprijinire a afacerilor de tip Parc Industrial și amenajarea parcurilor și a zonelor verzi din municipiu. Bineînțeles, spun autoritățile locale, realizarea acestor proiecte se va întinde și în anii următori.