TDL salută alegerea unui tânăr ca președinte al FRF

Tineretul Democrat ­Li­beral salută alegerea lui Răzvan Burleanu în funcția de Președinte al Federației Române de Fotbal. Președintele organizației de tineret a

Partidului Democrat Liberal, Sorin Moldovan, apreciază că alegerea unui tânăr profesionist, de 29 de ani, cu majoritate de voturi ca președinte al FRF, aratăîncrederea pe care liderii fotbalului românesc o au în tineri.

,,Într-un moment în care imaginea managerilor din fotbal a fost puternic pătată de condamnările ce au fost dictate de Justiție, alegerea în fruntea FRF a unui lider care dorește să reformeze această instituție, transformând-o în una transparentă, europeană, este cel mai bun lucru care se putea întâmpla fotbalului românesc. Măsurile propuse de domnul președinte Răzvan Burleanu, precum atragerea de fonduri europene și structurale, accesarea de fonduri UEFA, implicarea FRF în social media, în creionare de politici publice orientate spre sport și fotbal, monitorizarea transferurilor sau realizarea de centre regionale de excelență pentru copii și juniori, sunt măsuri ce, odată implementate, vor putea ajuta fotbalul românesc, astfel încât acest sport sățină, din nou, capul de afiș prin rezultatele pozitive. Tineretul Democrat Liberal susține necesitatea unui mediu sportiv în care tinerii să se poată dezvolta atât personal cât și profesional, pe baza muncii depuse, în deplin acord cu respectarea normelor sportive și, mai ales, în deplin acord cu legislația naționalăși europeană. Atâta timp cât legea va fi respectată, iar tinerii se vor putea bucura de fotbal, în siguranță, din postura de jucători sau spectatori, domnul Răzan Burleanu are un partener în Tineretul Democrat Liberal. Începând de astăzi, mingea e la dumneavoastră, domnule președinte. Faceți-o să conteze!”, se aratăîntr-un comunicat de presă semnat de liderul TDL, Sorin Moldovan.