Președintele și premierul au încălcat Constituția la investirea cabinetului Ponta 3 fără prezentarea în Parlament a unui nou program de guvernare, susține, în continuare deputatul democrat-liberal de Buzău Cezar Preda,
care a subliniat, vineri, pe parcursul unei conferințe de presă, faptul că o asemenea critică nu poate fi taxată drept un atac la Traian Băsescu, atât timp cât vine din partea unor oameni care, în anul 2012, au militat pentru apărarea legii fundamentale a țării. ,,Am acuzat ilegitimitatea investirii cabinetului Ponta 3. Amândoi au încălcat Constituția, și președintele României și premierul, atunci când au luat o decizie pe o înțelegere, pe cuvânt – cu ghilimele, te umflă și râsul! – până la pronunțarea Curții Constituționale asupra sesizării celor 52 de parlamentari, printre care mă număr și eu. Am văzut luări de poziție, l-am văzut pe un mai nou lider PMP, mi se pare, care spune că noi nu înțelegem că, de fapt, președintele vrea stabilitate și că de ce atacăm președintele. Bine, pe omul acesta, pe oamenii aceștia, eu nu prea i-am văzut în 2012, când noi apăram statul de drept și Constituția României. Când aperi Constituția României, nu ataci pe nimeni. Așa că nu are ce ce să se simtă nimeni atacat când noi dorim ca totul să se facă în litera și spritul Constituției. Așa am dorit și în vara lui 2012”, a spus Cezar Preda.
,,Atacul președintelui la Monica Macovei, inadmisibil”
Cu aceeași ocazie, el a catalogat drept inadmibil atacul pe care președintele Traian Băsescu l-a lansat împotriva europarlamentarului democrat-liberal Monica Macovei: ,,Este inadmisibil din partea președintelui Traian Băsescu s-o atace pe Monica Macovei. Este nepermis. Monica Macovei, în 2012, a stat zi și noapte, trup și suflet, între Bruxelles și București, pentru a apăra statul de drept și pe Traian Băsescu, să nu fie destituit. Nu alte domnișoare sau doamne sau domni își arătau fața prin Modrogan sau în lupta împotriva destiturii președintelui. Acolo i-am văzut pe Traian Ungureanu, Monica Macovei, pe Cristian Preda, eu am fost acolo, Vasile Blaga, Raluca Turcan, Radu F. Alexandru, Adriean Videanu, Gheorghe Flutur, sper să nu fi uitat pe cineva. Acesta a fost nucleul care s-a omorât și s-a bătut cu întreaga putere a României, pentru ca Traian Băsescu, în spiritul Constituției, să rămână președinte. Deci nu se poate, pentru alte interese și pentru alte scopuri, să uiți chestiunile acestea. Și chiar dacă nu-ți convin anumite lucruri de moment, taci, în spiritul obligațiilor morale pe care le ai față de cei care te-au sprijinit. Dar se vede că la noi treaba aceasta nu se practică”, a precizat deputatul PDL de Buzău.
"Se pot separa apele în politica românească”
Cezar Preda s-a arătat rezervat și în ceea ce privește demersul partidului său în ceea ce privește inițierea unei moțiuni de cenzură. El spune că un eventual eșec al acesteia va pune opoziția în imposibilitatea de a mai iniția un demers similar în actuala sesiune parlamentară, deci mai devreme de toamna acestui an: ,,În ceea ce privește moțiunea de cenzură pe care colegii mei din Biroul Permanent Național au anunțat că o vom iniția, dumneavoastră știți că noi nu avem numărul necesar de semnături. Cine cunoaște spațiul politic românesc așa cum este el acum, știe că va fi greu să convingem Partidul Național Liberal să semneze această moțiune, pentru că Partidul Național Liberal abia a ieșit din guvern. Dar, este drept că se pot separa apele în politica românească, cine-i la putere și cine-i în opoziție. Pentru că dacă Partidul Național Liberal ar fi de acord, ar fi un compromis acceptabil, acela de a participa, să ajuți o formațiune de opoziție, consacrată în opoziție, cum este Partidul Democrat Liberal, să-și ducă un demers parlamentar până la capăt. Totodată, știți că nu putem depune decât o moțiune de cenzură pe sesiune, deci trebuie să fim foarte atenți; dacă se ratează acum momentul, până în toamnă nu mai poate fi depusă nicio moțiune de cenzură contra guvernului Ponta. Aceasta în condițiile în care vă rog să-mi dați voie să nu-i cred pe cuvânt, așa cum se cred ei pe cuvânt, domnul Băsescu cu domnul Ponta, că domnul Ponta își va asuma răspunderea pe un nou program de guvernare. Nu m-ar mira nimic, ca până marți să uite ce a promis și să spună că armistițiul a fost numai pe două zile”, a declarat deputatul PDL de Buzău, Cezar Preda.