Șapte persoane urmărite penal pentru fals în înscrisuri, favorizarea infractorului, uz de fals, fals intelectual și înșelăciune

În urma activităților întreprinse de polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Sărat sub ­suprave­gherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, în ziua de 10 martie, a fost

dispusă începerea urmăririi penale, de către procuror, față de 7 persoane cu vârste cuprinse între 24 și 60 de ani, din Rm. Sărat, Buzău, Ploiești și comunele Grebănu, Poșta Câlnău și Cochirleanca.  Cei în cauză sunt cercetați în mai multe dosare penale instrumentate de polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor Rm. Sărat, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe și Legea nr. 53/2003 Codul muncii și a infracțiunilor de fals în înscrisuri, favorizarea infractorului, uz de fals, fals intelectual și înșelăciune.

Într-unul dintre dosare este cercetat un bărbat în vârstă de 51 de ani, bănuit că ar fi primit la muncă opt persoane (barman și agenți de pază), la discoteca pe care o administra, situată în Rm. Sărat, fără încheierea contractelor individuale de muncă. De asemenea, în urma verificărilor efectuate la același local, s-a constatat că s-a difuzat muzică în scop ambiental de pe un laptop și mai multe CD-uri pe care erau stocate mai multe opere muzicale „piratate”.

De asemenea, o femeie în vârstă de 60 de ani din Rm. Sărat este bănuită că, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, ar fi încheiat în fals un contract de arendă, modificând în contract suprafața de teren și proprietarii acesteia. De asemenea, femeia respectivă nu ar fi predat proprietarilor terenului contravaloarea arendei cuvenite conform obligațiilor contractuale.