Rapperul buzoian Cedry2k, mărturisiri despre consumul de droguri și salvarea găsită în religie

Liceenii buzoieni au fost invitați luni, în amfiteatrul Colegiului „M. Eminescu”, la o conferință având ca temă „Modele și antimodele pentru tinerii liceeni din județ”.

Manifestarea a fost organizată de către

Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei și l-a avut invitat special pe buzoianul Marius-Stelian Cră­ciun, cunoscut sub numele de scenă Cedry2k, un rapper care le-a vorbit liceenilor despre trecutul său controversat. Cedry2k a mărturisit că a consumat droguri, dar și-a regăsit echilibrul în religie, ajungând la concluzia, potrivit basi­lica.ro, că „singurul model demn de urmat este Mântuitorul Hristos”.

„Această activitate, desfă­șurată de Sectorul Învățământ și activități cu tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, a fost bine primită, pentru că propunerea a venit din partea elevilor, iar noi am răspuns unei astfel de solicitări. Tânărul care a vorbit, cu acest prilej a ajuns la ini­mile celor prezenți, având în vedere că, la sfârșit, mulți au întrebat de un duhovnic sau la ce biserică pot participa la Taina Sfântului Maslu. Este foarte important faptul că un tânăr a reușit să vorbească pe înțelesul tuturor despre ceea ce înseamnă apropierea de Dumnezeu. Ne bucurăm că în sală au fost prezenți numeroși elevi și nădăjduim că ceea li s-a transmis le va fi de un real folos. Sperăm ca acest lucru să se vadă în viețile lor“, a declarat Pr. Romeo Ene, Inspector eparhial la Sectorul Învățământ și activități cu tineretul.

La eveniment au mai participat reprezentanți ai Consiliului Municipal Buzău, ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul I.P.J. Buzău, precum și reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consi­liere Antidrog Buzău.