Când am hotarât sa particip la proiectul ,,Intercultural learning through the magic and creativity of music”, am fost foarte încântată de tema în sine, dar și de
perspectiva întâlnirii cu tineri din multe țări ale Europei. Știam încă de la început că vor participa la proiect tineri din țări precum Croația, Estonia, Italia, Grecia, Polonia, Ungaria, Portugalia, precum și din țara gazdă, Marea Britanie. Era, desigur, o oportunitate să văd cu propriii mei ochi ce poate săînsemne interculturalitatea.
Provocările pentru mine erau evident numeroase: tema (ce aș putea face eu, profesoar de istorie, acolo?), limba, responsabilitățile față de elevii râmniceni care participau la proiect (pe care mi le asumasem, de altfel, și în fața părinților lor) etc .
Lăsând toate aceste temeri deoparte, mi-am propus să descopăr în acest proiect tot ceea ce ar putea duce la perfecționarea mea ca profesor. Și evident, marea mea surpriză a venit din modul în care oamenii din Anglia, de la ASHA Centre, au organizat totul. Adică, impecabil!
Organizatorii promiteau să abordeze diferite mijloace artistice și muzicale de a comunica cu tineri din diferite medii etnice și culturale și să favorizeze comunicarea interculturală. În plus, activitățile desfășurate erau îndrumate de compozitorul, cântărețul și actorul danez Gregers Brinch, precum și de unul dintre directorii ASHA Centre, Mark Gifford. Pentru mine a fost interesant să-i vad pe toți acei tineri cum se implică, cum fiecare vrea să se afirme, cum își asumă responsabilități. Cu o oarecare teamă la început, apoi tot mai dezinvolți! Nimeni nu dorea să tragă chiulul de la activități, nimeni nu se plângea că sunt prea multe, prea obositoare sau că le ocupa toată ziua. Cum puteau să facăîn așa fel încât totul să fie așa de plăcut și de interesant? Într-un mod aparent foarte simplu (doar aparent). Astfel, au știut saîmpletească jocul cu munca serioasă, i-au lăsat pe participanți să se afirme și, mai ales, formatorii erau acolo mereu, cu zâmbetul pe buze, amabili și deloc critici.
Am înțeles atunci (pentru a nu știu câta oară, totuși!) cât de importantăeste educația non-formală, un concept care prinde tot mai mult și în România acestor vremuri.
Ce este însă educația non-formală?
Conceptul de educație non-formalăa apărut prin Occident în anii 70, în contextul delimitării activităților de învățare care aveau loc în afara sistemului de învățământ formal. Educația non-formală se referea, așadar, la o activitate organizată sau semi-organizată, intenționatăși voluntară care are ca scop îmbunătățirea anumitor competențe, în afara sistemului școlar. Educația non-formală se caracterizează prin faptul căeste accesibilă tuturor. Apoi ea presupune o participare voluntară, este orientată către participanți, încurajând exprimarea sentimentelor acestora dar și a comunicării între ei.
În comparație cu educația formală (oficială), în educația non-formală ai posibilitatea să alegi ce și când săînveți. Nu v-as spune un secret dacă aș afirma că uneori, în școală, elevii trebuie săînvețe și lucruri care nu le plac, nu-i asa? Apoi, participanții la educația non-formală sunt mai motivați, mai creativi, mai energici. Ei știu că nu sunt criticați, certați, eventual sancționați cu note mici! Oare de câte ori elevii din școli evită se dea răspunsuri, sa participe la dezbateri de teama de a nu fi notați?
Metodele folosite in educația non-formală sunt dintre cele mai diverse: joc de rol, dezbateri, studii de caz, excursii, ore în natură, brainstorming, mozaic etc. Multe dintre aceste metode dezvoltă lucrul în echipă. Aș dori să adaug că educația formală nu o exclude însă pe cea non-formală. Că acestea două trebuie să coexiste, iar tinerii trebuie săînțeleagă că trăiesc într-o lume care este într-o continuă transformare și că pentru a face față acestei lumi trebuie săînvețe nu numai în școală (sau la tinerețe) ci pe tot parcursul vieții (Lifelong Learning Process).
Sunt sigură că toți participanții la proiectul din Anglia au plecat mai încrezători în forțele lor, mai dornici să accepte deosebirile dintre ei dar și cu dorința de a fi niște oameni utili societății din care provin. Cât despre mine, în plus față de cele menționate, îmi doresc sădevin un profesor mai bun!