Se spune că, uneori, viața bate filmul. Mai mult chiar, unii dintre actorii mari, împrumută, în viața de zi cu zi, caracteristici ale personajelor în pielea cărora intră cu atâta dăruire; o legendă urbană spune că Hugh
Laurie ar fi ajuns să șchiopăteze puțin chiar și în afara platourilor de filmare ale serialului ,,House M.D.”.
Nu credeam, însă, să-l văd pe îndrăgitul și apreciatul Mircea Diaconu jucând, și în viața de zi cu zi, în cea de politician la vârful unui partid important al României, rolul milogului Ovidiu din ,,Filantropica”, rol care l-a consacrat în cinematografia românească.
Ca senator și director de teatru, a călcat grav în străchini în momentul în care și-a angajat și premiat soția. A fost prins cu mâța în sac de către Agenția Națională de Integritate, care i-a interzis, având și girul Justiției, accesul la o funcție publică. Chiar și de la cea de europarlamentar, pe care o viza în schimbul onoarei sale “nereperate”.
Într-un final, s-a supărat pe partid precum urecheatul pe sat și a demisionat. A decis să-și “repereze” singur onoarea, candidând ca independent pentru o funcție de europarlamentar, nevrând să înțeleagă că, și din această postură, tot aspirant la o funcție publică se va numi. A anunțat că va strânge 100.000 de semnături pentru a-și putea depune candidatura. Adică va multiplica de o sută de mii de ori personajul milogului Ovidiu.