Familie din Buzău, avere colosală după zece ani de proxenetism și trafic de persoane

În zece ani, pentru mai mulți buzoieni, traficul de persoane și proxenetismul devenise o afacere ,,de familie”, o rețea infracțională, constituită în timp și cu averi considerabile dobândite de-a lungul vremii.

În urma a opt percheziții imobiliare efectuate ieri dimineață de polițiști din cadrul Serviciului de Comba­tere a Criminalității Organizate Buzău și procurori D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău rețeaua infracțională a fost  destructurată. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. și D.I.P.I..

La activități au participat și luptători din cadrul Servi­ciului pentru Acțiuni Speciale Buzău și jandarmi.

Gruparea organizată, formată din 10 persoane, este bănuită că se ocupa cu racolarea, transportul și exploatarea sexuală a mai multor tinere, pe relația România – Spania – Elveția – Germania.

În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că, în perioada 2004 – 2014, membrii grupării ar fi recrutat mai multe victime de pe raza județelor Buzău, Olt, Argeș, Vaslui, Sibiu, Botoșani și Alba, pe care le-ar fi transportat în Spania, Elveția și Germania, în vederea exploatării lor, prin obligare, la practicarea prostituției.

Membrii grupării infra­c­ționale asigurau transportul victimelor, înlesnind obținerea documentelor necesare călătoriei și  cazarea acestora. De asemenea aceștia colectau sumele de bani obținute de victime din activitatea de prostituție.

Unii în arest, alții sub control judiciar

În urma descinderilor, patru bărbați au fost reținuți, urmând să fie prezentați aseară instanței cu ­pro­punerea de arestare preventivă, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism, constituire într-un grup infracțional organizat și spălare de bani, fapte prevăzute și pedepsite de art. 367, 210, 213 din C.P. și art. 29 din Legea 656 din 2002. Împotriva altor patru persoane s-a luat măsura controlului judiciar.

Prejudiciul estimat până în prezent se ridică la peste 1,5  milioane de euro, în cauză urmând să fie instituite măsuri asiguratorii. În urma perchezițiilor, au fost ridicate suma de aproximativ 15.000 de euro, 8.000 de lei, 8 laptopuri, 7 hard-disk-uri și diferite înscrisuri.

15 fete racolate, identificate

Cele opt locuințe perche­ziționate ieri dimineață pe raza localităților Zilișteanca, Sudiți și Drâmboca, aparțin unui număr de nouă suspecți, parte a acestei grupări infracționale organizate ce acționa încă din 2004. Potrivit șefului DIICOT Buzău, Nicolae Petroșel, până în prezent au fost identificate 15 dintre fetele racolate în tot acest timp de membrii grupului infracțional. Ele provin din mai multe județe ale țării, printre care Alba, Argeș, Vaslui, Buzău, Sibiu, Botoșani, Neamț.  Unele au fost induse în eroare cu privire la natura activității pe care urma să o presteze și constrânse prin viol să se prostitueze. Altele, care au fost racolate pentru practicarea voluntarăși conștientă a prostituției, au fost plasate fie în zone stradale frecventate de clienți amatori de favoruri sexuale, fie li s-a facilitat introducerea în cluburi pentru prestarea activității de prostituție pe teritoriile Spaniei, Elveției și Germaniei. 

Practic, nucleul grupului infracțional de bază era format din trei frați și nepoți ai acestora. Cei care au sprijinit grupul ingracțional sunt cunoștințe sau tot rude. ,,Aceste fapte i-au vizat pe suspecții constituiți într-o grupare infracțională, respectiv Rusu Ion Ciprian, Rusu Gabriel, Rusu Ion Cosmin, Radu Cosmin Alexandru, Luca Narcis Andrei, un nucleu infracțional sprijinit de alți membrii ai lor de familie,

respectiv de suspecții Săftoiu Victoria Alina, Sterian Daniel Cătălin, de Luca Alexandru Cătălin, Săftoiu Gheorghe. În urma activității infracționale a inculpaților, care a decelat cel puțin 15 fete livrate prostituării în mod voluntar sau obligat, s-au cuantificat ­be­neficii substanțiale importante cifrate la sume cuprinse, după caz, între 45 de mii de euro și până la circa 1 milion de euro, în raport de fiecare membru al grupării infracționale, după cum ei și-au partajat fetele pe care le aveau în grijăși supraveghere, cazate, cele mai multe în comun sau a căror introducere în cluburi a fost facilitată ca efect al unor demersuri comune ale inculpaților”, a precizat Nicolae Petroșel.

Cei patru suspecți reținuți ieri au avut evident o contribuție însemnată la derularea activității infracționale. Doi dintre suspecții reținuți ar putea ajunge în arest preventiv iar alți doi în arest la domiciliu, dacă judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Buzău nu va dispune altfel.

Cum a fost deconspirată rețeaua

Procurorii au demarat verificările în acest caz dupăce în septembrie 2010 au primit plângeri din partea a trei victime ale grupului infracțional.

„De atunci s-a realizat o monitorizare a cazului pentru a ne convinge că există elementele de grupare infracțional ă care atrăgeau practic competența noastrăși în raport cu alte fete victime ale traficului de persoane. (…) Chiar dacă nu s-a realizat scopul activității infracționale au existat constrângeri, acte de violență, obligare la determinare chiar și trafic de muncă forțată pentru una dintre victime.Dacă nu s-a prostituat au silit-o să culeagă citrice de pe o plantație, iar banii rezultați din această activitate suspecții și-au însușit în totalitate”, a mai spus șeful DIICOT Buzău.

Unele fete au prestat în folosul suspecților timp îndelungat. De altfel, dacă victimele traficului de persoane sunt acum în țară, prostituatele sunt parte în România, altele sunt încă în străinătate și există indicii că cel puțin două vizate de procurorii DIICOT prestează servicii în beneficiul inculpaților chiar și acum sub supravegherea unor persoane trimise de ei acolo. Se pare că inculpații primesc bani și acum de pe urma fetelor. Ultimele sume de bani ar fi intrat în România pe 4 martie, prin transfer financiar în beneficiul inculpaților.Însă, cât timp au fost plecați în străinătate, suspecții își aduceau banii periodic în România, însă își trimiteau profiturile și prin mandate pe numele unor interpuși cercetați și ei pentru spălare de bani în această cauză.

Vile impresionante, mașini de lux și sume colosale de bani adunate de-a lungul timpului de pe urma unor fete trimise la ,,produs” peste hotare. Asta au descoperit oamenii legii la suspecții reținuți ieri.Unii dintre ei ar avea serioase probleme cu legea. Doi dintre suspecți ar avea antecedente penale, având condamnări în străinătate pentru fapte pe care anchetatorii urmează să le stabilească .