Momente magice pentru Dora Găitanovici în culisele unei emisiunii aflate în căutare de talente și prezentată de inegalabilul Dan Negru. Zilele trecute, solista s-a deplasat alături de familie
să o încurajeze pe o prietenă de-a ei la filmările unui show-concurs și nu s-a prezentat cu mâinile goale, ci cu un album foto din urmă cu 7 ani, știind că în culise se va întâlni cu vedeta tv. și așa a și fost, Dan Negru a recunoscut-o și a venit la ea în pauza filmărilor, iar ea i-a arătat albumul cu poza în care el îngenunchea și îi săruta mâna, pentru talentul de care dăduse dovadă pe scenă.
„A fost un moment frumos pe care Dan l-a transformat chiar într-unul magic, pentru că el e în viața de zi cu zi la fel cum este și în fața camerelor de luat vederi: spontan, zăpăcit, pus mereu pe șotii. Dora i-a arătat imediat albumul, cum l-a văzut, și el a recționat imediat, spunând că vrea să repete din nou faza, ca în urmă cu 7 ani. Atunci Dora fusese la <Vreau să fiu vedetă>, în 2007, unde a câștigat premiul II la acea dată”, a povestit tatăl Dorei, Dragoș Găitanovici.
Se pregătește din nou pentru proba de Creație, la Mamaia Copiilor
Între timp, talentata puștoiacă de 14 ani își încearcă talentul și creativitatea la o nouă preselecție pentru cel mai important festival de copii, Mamaia Copiilor, pentru al treilea an consecutiv. „Ne pregătim luna aceasta din nou pentru secțiunea de creație. Va fi tot o baladă, ca și în urmă cu doi ani, mai pe stilul rock, dar mai multe nu avem voie să dezvăluim, pentru că trebuie să vedem cum decurge preselecția. Dar putem să spunem că textul și linia melodică îi aparțin în exclusivitate ei, ca și în ceilalți doi ani. Să sperăm că ne vom întoarce cu rezultate bune în această vară” , a mai adăugat Dragoș Găitanovici.