Cezar Preda: ,,Toate solicitările PDL din Consiliul Local, condiționate de trecerea unor proiecte la limita legalității“

Deputatul de Buzău al Partidului Democrat Liberal, Cezar Preda, a protestat ­pu­blic, la sfârșitul săptămânii trecute, față de practica aleșilor locali ai Partidului Social Democrat, care condi­ționează

aprobarea, în Consiliul Municipal, a solicitărilor organizației județene PDL ori a unor membri ai acesteia de votarea unor proiecte de hotărâri aflate la limita legalității, practici pe care acesta le-a taxat drept ,,șantaj ordinar”. ,,Am văzut că Partidul Social Democrat se încăpățânează să aprobe în Consiliul Local numai ce-și doresc oamenii săi personal și numai în funcție de avantajele pe care doresc să le obțină prin hotărârile de consiliu local. Resping cu fermitate condi­ționarea aprobării unor solicitări legale de votarea unor solicitări care sunt la marginea legalității și care sunt promovate de PSD. În acest mandat, toate solicitările Partidului Democrat Liberal sau a unor oameni din interiorul Partidului Democrat Liberal au fost condiționate de trecerea altor proiecte. Acesta este un șantaj ordinar și-i solicit primarului Boșcodeală să înceteze acest șantaj“, a declarat Cezar Preda pe parcursul unei conferințe de presă.

Luarea de poziție a deputatului democrat-liberal a survenit după ce, joia trecută, Consiliul Local a respins ­ce­rerea formulată de organizația județeană a Partidului Democrat Liberal privind eliberarea unui certificat de urbanism referitor la construirea și amplasarea unei construcții provizorii – chioșc din lemn –  pe strada Unirii, în zona blocului 11 A, lângă Biroul Parlamentar al deputatului Cezar Preda, un proiect identic cu un chioșc deja existent la o distanță de aproximativ 10-15 metri.

Deputatul Cezar Preda a transmis, cu aceeași ocazie, și un mesaj viceprimarului PSD Fănică Bârlă: ,,Spun (șefii PSD Buzău, n.r.) <Lasă că trecem luna viitoare!>. Niște șmecheri din aceștia… Am impresia că ei confundă solicitările legitime ale unui partid cu chioșcurile din Parcul Sfinții Îngeri. Acesta este mesajul meu către domnul Bârlă, să nu le confunde. Căci dacă eu aud ceva prin orașul acesta mizerabil despre ce s-a întâmplat, despre Parcul Sfinții Îngeri vorbește toată lumea, umplut de chioșcuri și de mizerii. Ce am cerut? Un chioșc. Ce motive a invocat? A, nu, zice, la pachet, dacă nu votați asta, nu vă dăm drumul. Și eu să mă duc să vorbesc, să cer consilierilor să voteze? Nu votăm, nu avem nevoie de niciun chioșc! Iar consilierii locali și județeni să voteze ce este bine pentru județ și pentru oraș”, a mai spus Cezar Preda.