Reporter: Stimată doamnă Elena Radu, sunteți prima buzoiancă primită, cu ani în urmă, în Uniunea Scriitorilor din România. Cum a marcat acest eveniment unic viața unui literat ?
Elena Radu: Am început să scriu din pasiune și dăruire. Pe măsură ce scriam însă îmi dădeam seama cât de mult mă eliberez. Iar eu aveam nevoie de o eliberare extremă.
Nicidecum nu mă gândeam la intrarea în Uniunea Scriitorilor. Aveam deja două cărți – așa cum cerea procedura, cronici, – scriam într-un ritm alert, intrasem în lumea literară, dar nu vroiam mai mult. Într-o zi, poetul Radu Cârneci mi-a spus ferm că trebuie să-mi fac dosarul, că munca trebuie valorificată. A fost primul poet care m-a dus de mâna în sediul USR. Intrând în Casa Monteoru din Calea Victoriei, – prin 1998, am avut revelația geniilor noastre literare. Atitudinea mea s-a schimbat.Am intrat în ASPRO apoi, în 2003, când președinte era Eugen Uricaru, am devenit membră a USR. Acest eveniment într-adevăr m-a marcat enorm, întrucât am simțit că tot ce am primit nu este doar o recunoaștere a valorii spirituale, ci mult mai mult: o compensație pentru copilăria mea. Au urmat participări la congrese, cunoașterea unor scriitori, a lumii literare în ansamblu. Un mediu în care valoarea poate fi apreciată, onorată și asta e esențial pentru un scriitor. În ciuda tuturor adversităților, orgoliilor, frustrărilor, USR rămâne o instituție importantă de care scriitorii au nevoie și care trebuie mult mai mult respectată și ajutată.
Despre activitatea de gazetar
Rep. : Vă pun o întrebare care mă frământă și pe mine. Printre scriitorii consacrați, mari scriitori aș zice, am fost foarte atașat sufletește de dramaturgul Mircea Ghițulescu și de Laurențiu Ulici, fostul președinte al USR. De multe ori aceștia mi-au vorbit elogios despre poezia și proza dumneavoastră. Vă apreciau cu sinceritate. Între timp, ambii au dispărut la cele veșnice. Sunt obsedat de faptul că nu s-a făcut nimic pentru amintirea lor. Dumneavoastră ce părere aveți?
E.R.: Ți eu am fost atașată de acești doi mari scriitori și oameni de valoare. M-am bucurat de atenția, prietenia lor. Laurențiu Ulici trebuie readus în memoria vieții literare, mai ales că s-a născut la Buzău. A fost o personalitate importantă, un bun manager al USR, implicat în promovarea scriitorilor.Vroia să-i cunoască pe fiecare în parte, chiar dacă era și senator de Brăila și poate avea mai puțin timp. Nu merită uitarea, ignoranța. Am fost atât de indignată de tragica întâmplare în care și-a pierdut viața… Cu Mircea Ghițulescu am avut o colaborare specială. Avea o dăruire extraordinară pentru artă. Era director al revistei Drama, fondase Clubul Dramaturgilor – care își desfășoară activitatea în continuarevenea la Festivalul de teatru de la Buzău aproape în fiecare primăvară. Critica lui nu era de suprafață, ci tăioasă, profundă. Avea intuițiile unui psiholog, își elabora textele cu multă acribie, căuta expresia, finețea ei, demnitatea. A scris despre cărțile mele, cred că m-a înțeles. Mi-a și reproșat stilul defensiv.Trecerea lui în neființă mi s-a părut la fel de brutală. Fără îndoială trebuie să se facă mult mai mult pentru memoria acestor scriitori de valoare.
Rep.: După 1989, amândoi am fost colegi de redacție la un ziar buzoian. Ceilalți redactori erau foarte timorați în fața șefilor. Îmi amintesc zâmbind că doar eu și dumneavoastră aveam curajul să mișcăm în front. Aveți nostalgia acelor vremuri dense, unice, irepetabile?
E.R. : A fost o perioadă fascinantă într-un fel. Gustam libertatea de după revoluție, puteam să ne exprimăm și asta mi s-a părut extraordinar. Îmi plăcea enorm munca de jurnalist, alergam după subiecte, mă documentam. Am avut avantajul neînregimentării în sistemul anterior. Dar, munca în redacție nu mi-a satisfăcut decât în parte dorința de căutare, cunoaștere, eliberare… Apoi, în lupta pentru a-mi apăra principiile, am devenit incomodă. M-am dezvoltat într-un alt domeniu, legat mai mult de cifre decât de cuvinte, dar, în care, culmea, am devenit scriitor… Sigur, am nostalgia aceea, exista poate și naivitatea aflării adevărului, iluzia libertății, întrunirile pe care le făceam… Eram combatanți, cum îmi place mie să spun, – eu întotdeauna m-am simțit un camarad al dvs.în lupta jurnalistică, dar și ulterior în bătălia pentru promovarea valorilor. Chiar dacă am plecat, camaraderia noastră a rămas și iată, azi, domnule Marin Ifrim, noi stăm de vorbă despre literatură.
„Nu este exclus să scriu o piesă de teatru”
Rep. : Mulți colegi sunt oarecum uimiți de ușurința și dexteritatea cu care treceți de la poezie la proză sau la eseu. Doar teatru nu ați scris, ca să acoperiți toate cele trei genuri literare. Ce vă place mai mult, poezia, proza sau eseul?
E.R. : Îmi plac toate, pentru că exist în toate. Ușurința și dexteritatea, cum spuneți dvs.,vin din felul meu de a fi, a trăi. Mă implic în foarte multe lucruri. Pot scrie atunci când sunt un om energic, avidă de tot și toate – să scriu, să călătoresc, asta îmi întreține spiritul. Nu am făcut din literatură industrie sau comerț. Încă nu am scris teatru… Vorbeam deseori cu Mircea Ghițulescu despre teatru, despre Matei Vișniec – un foarte cunoscut dramaturg român din străinătate, pentru care avea aproape un cult-și-mi spunea să scriu și eu, era convins că pot, că nu e greu. I-am spus că mă îndoiesc și că nu voi încerca vreodată. Dar nu e exclus totuși să scriu și o piesă de teatru.
Rep. : Ați avea motive să-i priviți pe unii scriitori ceva mai de sus, ca să zic așa. Totuși, sunteți o femeie răbdătoare, tolerantă, cu un bun simț nativ și educat în egală măsură. De unde acest echilibru interior rar de observat la alți confrați întru literatură ?
E.R. : Din forța interioară.Nu vreau să încep să vorbesc ca un propovăduitor despre bine și rău, dar toleranța este una din esențele spiritului, mă simt mai legat de semenul meu astfel. Sigur, am și o mare exigență față de mine însămi, totdeauna am vrut mult mai mult, chiar dacă a însemnat durere, sacrificiu… Nu, nu mă pot uita de sus la nimeni, nu vreau, nu pot, semenul meu este fratele meu. E adevărat, de multe ori toleranța mi-a adus și dezamăgiri din partea celor cărora le-am acordat atenție, ajutor, i-am creditat… Dar nu am abdicat de la valorile în care cred. Îmi cunoașteți drumul literar, acolo, în lăcașul dvs. unde îi țineți pe poeți știți despre fiecare cine e și ce face. Sunt convinsă că toleranța, bunul simț trebuie să ne guverneze fapta, gândirea.
„Când dai peste oameni de cultură te poți considera un om de succes”
Rep.: O întrebare standard: La ce proiecte literare lucrați în prezent ?
E.R. : În prezent lucrez la un Jurnal, de fapt, e continuarea unui alt Jurnal (1994-2010, nepublicat), dar nu unul exclusiv cotidian, ci format din eseuri, calătorii, idei, păreri despre cărți. Un fel de a trăi, a iubi, a dărui. Pentru că nu putem decât trăi iubind și dăruind. Eu așa pot să mă uit la mine cu respect și să fiu mai bună.Uneori chiar am nevoie de o stranie căutare, de încărcare spirituală, parcă nu am aflat încă nimic despre ceea ce sunt. și mă susține o mare pasiune pentru Cuvânt.
Rep. : Sunteți, pe merite incontestabile, Cetățean de Onoare al Buzăului. Cât de mult v-ați atașat de acest oraș, vă imaginați că v-ați fi putut afirma și în altă parte ?
E.R. : De acest oraș sunt atașată încă din copilărie, de când ne-am mutat de la țară și am ieșit să văd orașul. Vrăjită de lumini, magazine… m-am rătăcit pe străzi… În fine, am fost recuperată… Mă leagă multe întâmplări, unele foarte emoționante, fericite, zbuciumate. Uneori, când merg pe stradă mă umplu de fericire și nostalgie. De aceea, când am primit titlu de Cetățean de Onoare al Buzăului… am plâns. și ciudat, acest titlu, ca și intrarea în USR, a mers tot înspre copilărie. Dacă m-aș fi putut afirma în altă parte …? Când dai peste oameni de cultură care pot aprecia o creație, te poți considera un om de succes oriunde…
ELENA RADU, n. 22 martie 1965, com.Pietroasele, jud.Buzău
Absolvent al Facultătii de Drept, Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Cetățean de onoare al orașului Buzău, inspector ANAF.
Activitate literară:
Debut editorial în 1994, cu romanul Pamântul silniciei – Editura Porto-Franco Galați.
Au urmat: Dulcea cântare a paradisului (1996, proză) Editura Porto-Franco, Porți spre eternitate (1997, proză), Umbre din Acropole (1998, proză,), Drumul vulpii (2000, proză) Editura Alpha Mdn Buzau, Despărțirea de amurguri, (poezie) Ed. Cronica Iași.
Din 2000, membru al Asociației Scriitorilor Profesioniști din București.
Urmează : Impresie de fericire (2002, poezie), Anotimpul secret,(proză) Ed.Alpha Mdn, desemnată cea mai bună carte a anului 2003 si premiată de ”Renasterea culturală” buzoiană.
Alte titluri: Ultimul trigon, (proză), ed. Evenimentul Românesc Group, Azi, vom trece Rubiconul,(proză) Ed. Rafet Rm.Sărat, Fiul din copcă,(proză) ed.Rafet, Rm.Sărat, 2009, Fiii Gândului, Ed.Rafet,(eseuri) 2011, Poeme pentru acces provizoriu, Ed.Rafet, 2012, …și Tatăl, Ed.Rafet, 2013
Volumele: ,,Drumul vulpii”, ,,Azi, vom trece Rubiconul”, ,,Anotimpul secret”, ,,Fiul din copcă” și ,,Fiii Gândului” se află și pe CorectBooks.
Diplomă de excelență – Asociația Națională a Caselor de Cultură din România-Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău
Diplomă de excelență – Fundația pentru copii Sfântul Sava de la Buzău
Diplomă pentru excelență în cultură – Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național a județului Buzău
Diplomă de merit – Asociația Culturală Renașterea Buzoiană
Diplomă de onoare – Fundația Academică Vasile Voiculescu
Diplomă – A servi mai presus de tine însuți – Rotary Club Buzău
Premiul C.C.Datculescu, Festivalul Internațional de creație literară TITEL CONSTANTINESCU, Rm.Sărat pentru volumul de eseuri ,,… și Tatăl”
Premiul II – Festivalul de creație literară și interpretare ,,Cuvinte Potrivite”, pentru volumul Poeme pentru acces provizoriu
Ancheta a stabilit: înscenare în cazul „jafului“ asupra casierei de la Provident
Nici vorbă de agresiune ori tâlhărie! Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au finalizat cercetările în cazul tinerei care reclama, în urmă cu aproape două luni, că a fost înjunghiată în scara unui bloc din cartierul Dorobanți, fiindu-i furată din geantă și o sumă importantă de bani. Oamenii legii au pus cap la cap informațiile și au stabilit că fapta nu se confirmă, motiv pentru care propunerea în dosarul în cauză a fost de clasare. Femeia nu va scăpa, însă, de rigorile legii, întrucât polițiștii vor continua cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare și delapidare.
Femeia, în vârstă de 29 de ani, era agent al unei cunoscute firme de creditare. Ea a pretins că, după ce a înjunghiat-o cu un cuțit în abdomen, agresorul i-a furat suma de peste 7.000 de lei din geantă. Tâlhăria s-ar fi produs pe scara unui bloc, unde femeia intrase pentru a se întâlni cu un client. Incidentul s-a produs în ziua de 10 februarie, în cartierul Dorobanți, cu puțin timp înainte de lăsarea întunericului. Femeia, casieră la Provident, le-a declarat polițiștilor că, la scurt timp după ce a intrat în bloc, a fost atacată cu un cuțit, apoi deposedată de suma de 7.500 lei, strânsă din încasări.
Polițiștii au demarat imediat o anchetă în blocul în care a fost semnalată infracțiunea. Au fost interogați toți locatarii de la parter, care ar fi trebuit să audă țipetele femeii, și au fost ridicate amprente inclusiv de pe interfonul de la intrare. Cum declarațiile femeii erau oarecum contradictorii, anchetatorii au luat în calcul, încă de la început, mai multe piste, inclusiv pe cea a unei înscenări. Surse din cadrul firmei de creditare, cu care buzoianca avea contract de colaborare, susțin că aceasta trebuia să predea banii încă din săptămâna anterioară producerii prezumtivului jaf, însă a întârziat returnarea lor, invocând motive de sănătate.