Interni hrăniți prost și metode de contenționare discutabile, cam acestea ar fi sesizările pe care liderul consilierilor județeni ai Partidului Democrat Liberali, Raul Florescu, președinte interimar al PDL Buzău, susține că le-ar fi primit în legătură cu Centrul de Integrare cu Terapie Ocupațională de la Râmnicu Sărat.
Interni hrăniți prost și metode de contenționare discutabile, cam acestea ar fi sesizările pe care liderul consilierilor județeni ai Partidului Democrat Liberali, Raul Florescu, președinte interimar al PDL Buzău, susține că le-ar fi primit în legătură cu Centrul de Integrare cu Terapie Ocupațională de la Râmnicu Sărat.
De aceea, el a solicitat, la sfârșitul ședinței extraordinare a deliberativului județean de joia trecută, înființarea unei comisii de audit și control la nivelul acestei instituții, din care să facă parte și consilieri, care să cerceteze condițiile în care sunt îngrijiți beneficiarii serviciilor oferite de CITO Rm. Sărat. Președintele Cristinel Bîgiu, a spus, cu aceeași ocazie, că este de acord cu înființarea unei asemenea comisii, care ar putea extinde cercetările la toate instituțiile de protecție a minorilor și de asistență socială din județ, aparținând fie direct Consiliului Județean, fie prin intermediul Direcției Generale de Asistență Socialăși Protecția Copilului.
,,În ședința extraordinară de joi a Consiliului Județean am ridicat problema înființării unei comisii de audit și control pentru unitățile de asistență și protecție de la nivelul județului, în special la Centrul de Integrare cu Terapie Ocupațională. În primul rând la CITO Rm. Sărat, pentru că am fost sesizați că există suspiciuni de rele tratamente la care sunt supuși beneficiarii, atât în ceea ce privește calitatea hranei cât și în ceea ce privește metodele de contenționare, dar și alte probleme care se înregistrează la nivelul acelei unități. Drept pentru care consider că înființarea unei astfel de comisii este perfect justificată”, a precizat Raul Florescu la conferința de presă pe care a susținut-o, vineri, la sediul Partidului Democrat Liberal.
Președintele interimar al organizației județene a PDL a spus, cu aceeași ocazie, că solicitarea sa nu a avut nicio legătură cu cele sesizate, în aceeași zi, de ziarul OPINIA, în legătură cu ,,căminul ororilor de la Aldeni”. ,,Am făcut această solicitare până să aflăm ceea ce se întâmplă la azilul de la Aldeni – o nenorocire din punctul meu de vedere -, unde, chiar dacă avem de-a face cu o instituție privată, ne interesează, pentru că a fost avizat pentru funcționare de autoritățile buzoiene. Ceea ce se întâmplă în aceste instituții, care aparțin fie Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, fie Consiliului Județean, ne interesează pe toți. Săptămâna viitoare (în această săpătămână, n.r.) voi merge la Consiliul Județean și voi discuta atât componența comisiei respective, cât și planul de control pe care îl propunem la nivelul acestor unități. Sunt colegi consilieri județeni cu expertiză în acest domeniu, și de la PSD, și de la PNL, și de la noi, astfel încât putem face această comisie mixtă”, a mai spus Raul Florescu.