La Centru, frăția cu PSD este ,,trădare”, în teritoriu, ,,spre binele cetățenilor”
Unul dintre liberalii a fost dat afară din PNL, dupăce a îndrăznit să critice deciziile conducerii partidului, mai exact pe cele
ale președintelui Crin Antonescu. Acesta este acuzat de trădare și cum, după ce au părăsit USL, liberalii se aflăîn război cu toată lumea, se va aplica procedura pentru situații de război: „vinovatul va fi împușcat“.
Astfel, conducerea liberală l-a exclus pe Radu Stroe din partid, dupăce fostul ministru de Interne a declarat că nu știe dacăîl va vota pe Crin Antonescu la alegerile prezidențiale. Liberalii, în frunte cu președintele PNL, Crin Antonescu, l-au acuzat pe Radu Stroe de trădare și au vorbit despre o iminentă excludere a sa din partid, pe motiv că s-ar afla „în cârdășie cu PSD“. Liderii PNL acuză că asocierea lui Stroe cu social-democrații a fost vizibilă nu doar prin declarațiile publice făcute de Stroe, ci și prin voturile exprimate în plenul Parlamentului. Stroe a declarat recent cășeful PNL, Crin Antonescu, nu are nicio șansăsă câștige alegerile prezidențiale și că ruperea USL a fost o „gravă greșeală“. „Dacă luăm sub 20%, și dacă luăm peste 22%, problema refacerii USL și a revenirii PNL-ului la guvernare, în condițiile protocolului USL, este o obligație pentru toți liberalii. A fost o greșeală decizia luată. Oamenii încep săîși dea seama“, declara Radu Stroe, la sfârșitul săptămânii trecute.
Președintele PNL Crin Antonescu a declarat că, în opinia sa, Radu Stroe poate fi considerat un trădător al partidului, iar discuția despre excluderea sau suspendarea acestuia din PNL a venit „natural“ și este una „normală“, care ar avea loc în orice partid. La rândul său, deputatul PNL Ludovic Orban a declarat căîn cazul lui Radu Stroe situația este ca „în stare de război“, unde „trădătorii se împușcă“, menționând că dacă vicepreședintele PNL nu se va suspenda din partid va trebui „ajutat“ de colegi să o facă: „Dacă domnul Stroe nu are decența să-și dea demisia din funcția de vicepreședinte, să se suspende din partid, dacă nu consideră că PNL face ce trebuie (…) trebuie să-l ajutăm noi să se ducă la cei pe care îi consideră prietenii săi, la domnul Ponta, la cei cu care stăîn cârdășie la guvernare”.
Și liderul deputaților PNL, George Scutaru, a anunțat că a primit mandatul deputaților liberali pentru a solicita excluderea lui Radu Stroe sau suspendarea pentru șase luni din partid, motivând că fostul ministru „își bate joc de munca celor din partid”. El a amintit că, la moțiunea simplă a PNL pe Sănătate, Radu Stroe a votat împotrivă. „Nu mi se pare normal ca atitudine politică ca un parlamentar să voteze împotriva moțiunii depuse de propriul partid“, a declarat Scutaru. Deputatul de Buzău George Scutaru a precizat că, în ceea ce privește alegerile europarlamentare, „semnalul ar fi mult mai prost dacă membri precum Radu Stroe ar continua să torpileze acest proiect al PNL și această luptă“.
Interesant este faptul că, cel puțin dintre cei doi care, acum, cer pedepsirea fostului ministru liberal de Interne, pe motiv că acesta nu se sfiește să susțină public faptul că ieșirea Partidului Național Liberal din Uniunea Social Liberală a fost o eroare, respectiv președintele Crin Antonescu și liderul grupului liberal din camera inferioară a Parlamentului, deputatul de Buzău George Scutaru, se fac, din nou, că uită faptul că, în anumite județe, alianța PNL-PSD funcționează ireproșabil. Un exemplu în acest sens este chiar Buzăul, unde deputatul George Scutaru conduce organizația județeană liberalăși nimeni nu se gândește să-i acuze pe responsabilii PNL de trădare pe motiv de continuarea coabitării cu social-democrații.