George Scutaru: ,,Prin încurajarea adopției, urmărim facilitarea unei dezvoltări armonioase a copiilor”

Liderul grupului liberal din Camera deputaților, deputatul de Buzău George Scutaru este unul dintre inițiatorii unei propuneri legislative de modificare și completare

a Legii privind procedura adopției, care, susține acesta, va contribui la creșterea numărului de copii adoptați, oferindu-le acestora șansa de a crește în siguranțăși de a se bucura de dragostea unei familii.

,,În condițiile în care, la nivelul anului 2012, existau 57.480 de copii instituționalizați și doar 1.400 de familii care dețineau atestatul de persoană sau familie aptă pentru procesul de adopție, este evident că sistemul funcționează greoi și trebuie identificate soluții pentru asigurarea celerității procedurii de adopție a copiilor abandonați. Propunerea legislativă contribuie atât la asigurarea unei familii pentru acești copii, dar și la confortul emoțional și stabilitatea de care au nevoie pentru o dezvoltare normală”, scrie Scutaru pe blogul său.

Una dintre modificările propuse se referă la mărirea valabilității atestatului de persoană sau familie aptă să adopte de la un an la doi, deoarece, de regulă, familiile adoptatoare nu ajung să figureze în listele pentru selecția celei mai potrivite persoane sau familii, unde unul dintre criteriile de selecție este acela al vechimii atestatului, în perioada de un an cât este valabil acesta în momentul de față. De asemenea, se urmărește reducerea perioadei de timp în care copilul se aflăîn stadiul măsurii de protecție, de la un an la șase luni.

,,Această modificare serveș­te în primul rând interesului copilului, prin integrarea cât mai rapidăîn cadrul familiei adoptatoare, cea care îi va oferi copilului afecțiunea și îngrijirea de care are nevoie pentru o dezvoltare corectă. Totodată, o altă prevedere importantă face referire la acordarea concediului de îngrijire a copilului pe o perioadã de un an, indiferent de vârsta copilului, precum și de o indemnizație lunară egală cu media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni pentru cei care adoptă, astfel încât să se faciliteze adaptarea copilului în noua familie și dezvoltarea unui atașament securizant. Prin încurajarea adopției, am urmărit facilitarea unei dezvoltări armonioase a copiilor într-un cadru afectiv și securizant, dar și generarea de economii la bugetul de stat, aferente anilor în care s-ar afla în grijă copilul în sistem instituționalizat”, mai spune deputatul liberal de Buzău George Scutaru.