Festivalul-Concurs de Interferențe Culturale Internaționale la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4 Buzău a găzduit, săptămâna trecută, Festivalul-Concurs de Interferențe Culturale Interna­ționale,

sub egida Fundației ­Internațio­nale ,,Paul Polidor”. Evenimen­tul a cuprins trei secțiu­ni: concurs de proiecte educa­ționale, simpozion internațio­nal și concurs de creație plastică pentru preșcolari.

Paul Polidor, președintele fundației sus amintite, poet și compozitor de muzică poetic-secvențială, are o activitate de peste un sfert de secol vizând apropierea dintre iubitorii de artă de pretutindeni, din domeniul poeziei și al muzicii.

,,Festivalul – Concurs Internațional a debutat încă din anul 2008, atunci când au fost promovate rezultatele activităților derulate în cadrul proiectelor educaționale și de parteneriat realizate de educatoare. Între timp, manifestarea s-a extins și s-au adăugat două secțiuni pentru a se pune în evidență potențialul artistic al copiilor, dar și pentru a se populariza creațiile literare ale cadrelor didactice din învățământul preșcolar”, a declarat Silvia Mocanu, inspector de specialitate învățământ preprimar.

Evenimentul le-a adus reprezentanților grădiniței buzoiene și o donație de carte făcută de Paul Polidor.

,,Este o încântare să-l avem printre noi pe unul dintre promotorii culturii românești în spațiul european. Prin efortul comun al întregului colectiv de cadre didactice din grădiniță, am reușit să derulăm o acțiune cu impact atât pentru educatoare, cât și pentru preșcolari. De altfel, domnul Paul Polidor a lăsat și o donație de carte și materiale culturale, fapt ce conduce la îmbunătățirea bazei didactico-materiale a unității”, a declarat Luminița Tănase, directorul Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 4 Buzău.