Cetățenii de onoare ai Buzăului au fost invitați, ieri, la Palatul Primăriei, la festivitatea anuală în cadrul căreia sunt premiați toți cei care dețin respectivul titlu.Cei 60 de cetățeni
de onoare au primit din partea oficialității locale câte 500 de lei.
Totodată, în cadrul aceleiași manifestări, au fost acordate opt noi titluri, șapte dintre ele post-mortem. Este vorba
despre cei trei ziariști buzoieni morți la datorie, Elena Popescu, Ionuț Barbu, Laurențiu Păun, de oamenii de știință Aurel Craifăleanu, Dragoș Teodorescu, artistul plastic Paul Vasilescu și de fostul director al Liceului M. Eminescu, Doina-Tatiana Mănoiu. În plus, a mai fost distins cu titlul de cetățean de onoare al municipiului generalul Lucian Foca, comandantul Diviziei 2 „Getica”.
„Această distinție vine pentru că sunt parte a Hasdeului“
Titlul de „cetățeanul anului 2013” a fost acordat directorului Colegiului Hasdeu, Ionel Banu.
„Consider că această distincție vine pentru că sunt parte a Colegiului Hasdeu, școală care face performanță. Anul acesta ducem mai departe tradiția, pentru că Hasdeu se definește printr-o cultură educațională pe care nu poți doar să o preiei, ciși să o păstrezi și să o duci mai departe. Dacă Hasdeul are un loc aparte în școala românească, lucrul acesta se datorează elevilor, profesorilor și comunității locale care îl consacrăși îl apreciază. Dintre toți cetățenii de onoare ai Buzăului, peste 20 sunt hasdeieni. La Hasdeu se învață zi de zi și, astfel, liceul nostru se află pe locul II pe țară”, a declarat Ionel Banu.
Festivitatea de premiere a cetățenilor de onoare a debutat cu expoziția organizată de filiala locală a Uniunii Artiștilor Plastici și a continuat cu lansarea volumelor „Elogii efemere”, de Nicolae Peneș, „Rătăcit printre milionari”, de Dumitru Dănăilăși „Vitralii”, semnată Bucur Chiriac.
Dintre personalitățile incluse în rândul cetățenilor de onoare, care nu locuiesc în Buzău, au fost, ieri, prezenți la Primărie, Academicianul Mihail Bălănescu (unul dintre specialiștii care, alături de Acad. Horia Hulubei, au fondat Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, a pus la punct tehnologii brevetate de filtrare a aerului de particule contaminate radioactiv, iar acum contribuie la construcția celui mai mare laser din lume), celebrul caricaturist Mihai Stănescu precum și Silviu Neguț (decanul Facultății de Relații Economice Internaționale).
{vsig}articole/2014/04/17/cetatenionoare{/vsig}