Deputatul de Buzău al Partidului Democrat Liberal, Cezar Preda, transmite jurnaliștilor români, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, un mesaj de apreciere a importanței muncii acestora, plină de greutăți, de piedici și chiar de riscuri.
„Astăzi, de Ziua Mondială a Libertății Presei, gândurile mele se îndreaptă către voi, jurnaliștii români, către munca voastră dedicată unei informări prompte și corecte a cetățenilor, aflării adevărului și apărării democrației. Nu de puține ori, ați fost alături de noi, oamenii politici, în bătăliile pe care le-am dus împreună pentru apărarea valorilor democratice și europene, atunci când acestea au fost puse în pericol.

Încă de la debutul carierei mele politice, am fost foarte atașat de oamenii din presă – națională, în general, și buzoiană, în particular -, atât de cei pe care i-am cunoscut personal pe timpul evenimentelor pe care partidul meu le-a organizat, cât și de cei ale căror realizări le-am putut citi, asculta sau viziona. Le-am respectat întotdeauna munca, le-am apreciat public eforturile pe care toți ziariștii le fac pentru a ne aduce nouă, cetățenilor României, informații cât mai precise, cât mai clare și în timp cât mai scurt. Mie, personal, unii ziariști mi-au făcut bine, alții rău, dar acestea sunt riscurile pe care ți le asumi în momentul în care devii persoană publică.
Această zi mă îndeamnă să reflectez, încă o dată, și la importanța muncii celor care își desfășoară activitatea în mass-media, la greutățile muncii lor, la piedicile de tot felul de care se lovesc în viața profesională de zi cu zi și, de ce nu, la riscurile pe care le implică o astfel de profesie. Îmi amintesc astăzi, cu emoție și cu durere, de cei trei ziariști buzoieni – Elena Popescu, Ionuț Barbu și Laurențiu Păun – care au plecat mult prea devreme din această lume, dispăruți în mod tragic în timp ce-și făceau datoria de oameni de presă.
Vă felicit, astăzi, dragi jurnaliști, vă doresc succes și vă asigur de sprijinul meu!”, scrie deputatul PDL de Buzău Cezar Preda pe pagina sa de Facebook.