Fotbaliștii divizionarei secunde Gloria Buzău nu au putut obține nici măcar un punct din confruntarea disputată sâmbătă, la Brăila, în fața formației din localitate. După un început promițător, gazdele au obținut o lovitură de pedeapsă după un contact între George Bîrsănel, fundașul central al buzoienilor, și buzoianul Claudiu Ionescu, jucător în echipa antrenată de Alin Pânzaru.
Fostul fotbalist al Gloriei Buzău a transformat fără emoții lovitura de la punctul cu var, reușind să aducă gazdele în avantaj înaintea fluierului final al primelor 45 de minute. În debutul părții secunde, Ionescu ratează o lovitură de la 11 metri, pe care tot buzoianul din lotul Gloriei a obținut-o în urma unui contact cu portarul Gherasim. Buzoienii nu s-au regăsit și brăilenii au trecut la cârma jocului. Dominarea teritorială s-a văzut și pe tabela de marcaj, când Frunză (min. 78) reusește să înscrie superb după o lovitură liberă executată din marginea careului mare.
Golul de onoare al trupei antrenate de Ion Viorel a venit în ultimul minut de joc, când Pantelie a transformat lovitura de pedeapsă obținută de Voicu.În urma rezultatelor înregistrate sâmbătă în play-out-ul ligii secunde, Gloria Buzău rămâne pe primul loc cu 23 de puncte, urmată de Unirea Târlungeni, cu același număr de puncte.Pe ultima poziție neretrogradabilă se află Rapid CFR Suceava. Victoria în fața Gloriei i-a dus pe brăileni pe locul patru în play-out, cu 18 puncte. Formația antrenată de Alin Pânzaru este urmată de Dunărea Galați, cu 15 puncte, și Farul Constanța.
Rezultate etapa a III-a, play-out
Rapid Suceava – Farul Constanța: 2 – 0
CF Brăila – Gloria Buzău: 2 – 1
Unirea Târlungeni – Dun ărea Galați: 3 – 0