De la aparatul foto cu burduf, la cel digital / Ion Tăbăcaru, amintirile unui artist fotograf la împlinirea a 50 de ani de activitate

A început să profeseze pe vremea în care oamenii mergeau pentru o fotografie la ateliere specializate, unde­ ­ima­ginile erau imortalizate cu aparte foto cu burduf și nimeni nici măcar nu visa la aparate ­digitale sau

Photoshop. Astăzi, când oricine își permite un aparat profesional se crede fotograf, iar Internerul abundă în imagini surprinse cu telefonul mobil, Ion Tăbăcaru își amintește cu nostalgie de anii de început. La cei 69 de ani ai săi, singurul buzoian membru al Asociației Fotografilor Profesioniști a făcut trecerea la aparatul digital și sărbătorește împlinirea a 50 de ani de activitate.

Nostalgia aparatelor cu film

„Pentru mine nu ești cu adevărat fotograf dacă nu ai trecut printr-un laborator de developat. Altfel vorbim ­despre mânuitori de aparte și prelucrători în Photoshop. Cred că farmecul fotografiei s-a pierdut în momentul în care au apărut aparatele digitale. Pe vremuri trebuia să știi puțină fizică ca să apreciezi distanța, diafragma, timpul de expunere. În plus nu știai niciodată cu adevărat ce iese pe film. Acum totul se face automat. Un fotograf trebuia să vadă măcar o dată un album de pictură, să învețe care sunt punctele de aur ale poziționării subiectului în cadru, noțiuni de cromatică…”, povestește astă­zi Ion Tăbăcaru.

Primul aparat foto al buzoianul a fost un Smena, pe care și l-a cumpărat la vârsta de 19 ani, în 1964. Ironia sorții a făcut ca Ion Tăbăcaru să cumpere aparatul la pachet cu un acordeon pentru că era pasionat de muzică. Nu a reușit să învețe să cânte la instrument și a abia tunci a dat atenție aparatului foto. Din anul 1972 a renunțat la activitatea de solistul vocal al ansamblului de muzică populară înființat pe lângă fabrica IUT, apoi la fabrica de mase plastice și la Casa Armatei, și s-a concentrat doar pe fotografie. A realizat numeroase albume de promovare a județului, iar după Revoluție a fost fotograf la ziarele Senator, Informația Buzăului, Opinia, Jurnalul de Buzău și Muntenia. Mai târziu a devenit fotograf al Teatrului „George Ciprian”, unde, la început, îndeplinea și rolul de sufleor.

Pregătește o retrospectivă la 70 de ani

În anul 1987 a intrat în Asociația Artiștilor Fotografi din România, în 2003 a fost acceptat în Federația Braziliană de Fotografie, iar din 2009 este membru al Federației Internaționale de Artă Fotografică (AFIAP). Se mândrește cu cele peste 20 de expoziții personale, cărora li se adaugă alte zeci internaționale de grup și admiteri la saloanele internaționale.

„Activitatea mea profesională a avut suișuri și coborâșuri. Au fost momente când vedeam pe cineva atât de bun încât ieșeam din expoziție și îmi ziceam: <gata! Mă las de fotografie!>. Am vrut să fac carieră cu studii dar nu s-a putut. Am urmat cursurile de scurtă durată dar nu m-au ajutat. Am fost mai mult un autodidact. Din 1970 și până în 2005 am avut acasă propriul meu laborator foto și m-am instruit cu sprijinul lui Eugen Iorovici. Am făcut apoi trei ani la școala Populară de Artă, dar evoluția mea a urmat după ce marele Gheorghe Rizeanu m-a luat sub aripa lui și m-a recomandat Clubului NUFARUL Oradea unde am devenit membru”, mai declară artistul fotograf.

Ion Tăbăcaru este astăzi membru al Clubului „Mihai Dan Călinescu” Craiova și vrea să organizeze o expoziție retrospectivă abia la anul, odată cu împlinirea vârstei de 70 de ani. Își iubește profesia ca pe proprii copii, dovadă că știe pe de rost modelele tuturor celor 20 de aparate pe care le-a folosit în cei 50 de ani de activitate (4 Smena, 2 Zenit, 1 Pakifica și 10 Nikon). Păstrează un ușor gust amar după ce recomandarea sa pentru a obține titlul de cetățean de onoare al  municipiului nu a fost băgată în seamă, dar este hotărât să reprezinte cu mândrie Buzăul ca și până acum la alte saloane internaționale.

În această perioadă se pregătește pentru tabăra de creație fotografică organizată de ArtImage Cluj în zona Munților șureanu. A făcut compromisul de a trece la aparatele digitale, dar tră­ieș­te cu nostalgie perioadei de început cu credința că „nivelul fotografiei este dat acum de nivelul privitorului”.