Părăsit de concubina cu 40 de ani mai tânără, s-a spânzurat de bolta de vie

Un bătrân de 73 de ani din Mătești, comuna Săpoca, a fost găsit spânzurat de bolta de vie din curtea casei sale. Descoperirea macabră

a fost făcută de o vecină. Localnicii spun că bătrânului îi murise soția în urmă cu mai mulți ani. Își găsise însă consolarea în brațele unei consătence cu 40 de ani mai tânără. Femeia a decis să-l părăsească, motiv pentru care bărbatul și-a pus capăt zilelor, spânzurându-se de bolta de vie din curtea sa.