Punct prețios obținut de Gloria în 10 oameni lângă Dunăre

Dunărea Galați – Gloria Buzău: 0 – 0

Fotbaliștii divizionarei secunde Gloria Buzău au reușit să încheie la egalitate disputa consumată la Galați, în compania formației Dunărea

din localitate. Elevii lui Ion Viorel au obținut un punct de aur, în condițiile în care gruparea din Crâng a evoluat în inferioritate numerică încă de la mijlocul reprizei secunde. Prima ocazie a buzoienilor a apărut în minutul 27, când fundașul central Iulian Dăniță a executat în zid o lovitură liberă de la 25 de metri distanță de poarta gazdelor.

Două minute mai târziu, vârful buzoienilor, Cristian Pantelie vede al doilea cartonaș galben și este trimis la cabine. Buzoienii nu au resimțit șocul eliminării și în ciuda inferiorității numerice și a arbitrajului părtinitor au pus în continuare presiune asupra porții apărate de Miron. Gazdele puteau intra după primele 45 de minute cu avantaj la cabine. Mihai Gherasim, portarul buzoienilor a conti­nuat însă seria evoluțiilor pozitive și cu doar un minut înainte de fluierul final al primei reprize a reușit să blocheze șutul expediat de Marius Matei.

Dăniță și Gherasim, cei mai buni de pe teren

În ciuda conflictului cu tehnicianul Ion Viorel, divergențe care l-au ținut două etape pe tușă, fundașul Iulian Dăniță a reintrat cu dreptul în rândul „glorioșilor”. În minutul 77, vicecăpitanul buzoienilor a trimis perfect o lovitură de cap și doar intervenția providențială a portarului gălățean a făcut ca tabela să rămâne neschimbată. Între timp, Mihai Gherasim „a pus lacătul” pe poarta buzoienilor. Goalkeeper-ul formației din Crâng a avut trei intervenții extraordinare, jucătorul pregătit de Mihai Barbu dovedindu-se decisiv în remiza obținută pe terenul formației din Galați.

Etapa viitoare jucătorii antrenați de Ion Viorel se vor deplasa la Constanța pentru a întâlni formația Farul din localitate. Înaintea confruntării care va avea loc la malul Mării Negre, Gloria Buzău ocupă locul 1 în clasamentul play-out-ului, cu 24 de puncte, în timp ce Farul Constanța este „lanterna roșie” a ierarhiei cu 10 puncte.