Prim-vicepreședintele Partidului Democrat Liberal Cătălin Predoiu, candidatul acestei formațiuni politice la președinția României, susține că PDL și-a recăpătat
capacitatea de organizare, de luptă politică și electorală, dar și capacitatea de guvernare. Cătălin Predoiu a făcut aceste afirmații la Suceava – unde s-a aflat în turneul electoral pentru susținerea candidaților PDL la alegerile europarlamentare -, unde i-a îndemnat pe membrii și simpatizanții democrat-liberali să fie încrezători și să nu plece urechea la cei care vor să-i demobilizeze.
„Ca de fiecare dată, sunt foarte impresionat de ce am văzut la Vatra Dornei, la Rădăuți, și aici la Suceava. Această armatăva trece de PSD și va aduce alt viitor pentru România. Iar dacă vom reuși, și vom reuși, să ridicăm puterea noastră politicăși capacitatea de luptă politică de la nivelul Sucevei în toate celelalte organizații, atunci vom fi foarte curând la guvernare”, a spus Predoiu. El a subliniat că, după ce a trecut de trei sau patru ori prin organizațiile PDL din țară, a putut să constate faptul că „suntem puternici, suntem sudați între noi și suntem pregătiți pentru bătălia care urmează la alegerile europarlamentare din 25 mai”.
Cătălin Predoiu a mai adăugat că PDL și-a recăpătat capacitatea de organizare, lucru demonstrat de toate „loviturile politice” pe care
le-a aplicat Uniunii Social Liberale și, mai nou celor, din Uniunea Social Democrată. „Mesajul meu către dumneavoastrăeste: uitați-vă drept în față la ce ne așteaptă. Fiți siguri și încrezători în forțele noastre și în cauza noastră dreaptă. Nu plecați urechea la cei care vor să vă demobilizeze. Este singura armă care le-a mai rămas. Dar acest partid, așa cum a făcut și întrecut, va învinge și în 25 mai, și la toamnă la prezidențiale”, a declarat Cătălin Predoiu.