Excepțional textul lui Ion Cristoiu pe tema modului în care a înțeles antenistul Mircea Badea să facă public felul în care a trăit unul dintre cele mai frumoase momente din viața unui om, cel al nașterii unui copil. Întrucât scriitura maestrului Cristoiu este inegalabilă, voi reproduce mai jos un fragment:
,,Tot pentru a mai alunga stresul, Mircea, Gâdea și restul susținătorilor s-au fotografiat în timp ce strigau <Împingeeeee!>, pentru a o susține pe Carmen (Brumă, partenera de viață a lui Mircea Badea, n.r.). Poza a fost pusă de soț – Mircea Badea – pe rețeaua de socializare și reluată de mai multe tabloide (…) Nașterea e, din câte știu eu, un moment de mare intimitate al femeii, având în vedere că copilul iese pe o chestie pe care – se presupune – o vede doar soțul și chiar el nu întotdeauna. În cazul lui Carmen Brumă, nșterea s-a transformat într-un spectacol grotesc, de tip Bumbești-Livezeni, în care locul lui Hei-Rup! l-a luat strigătul Împingeeeee!, adresat unei femei. Până unde poate ajunge colegialitatea? Până la situația în care Mihai Gâdea și alți colegi de serviciu de-ai lui Mircea Badea vor veni noaptea la fereastra dormitorului și-i vor striga în cor Împingeeeee!?“.
Vreau să vă spun că Mircea Badea nu este singurul specimen care-și expune pe rețelele de socializare chestiuni care, pentru un om normal, fie el persoană publică ori nu, reprezintă fragmente intime ale existenței, pe care vrea să le știe doar el ori vrea să le împărtășească unui cerc (foarte) restrâns de apropiați.
Deosebirea fundamentală este că un individ precum Mircea Badea apare zilnic pe sticlă, i se aude vocea zilnic în difuzoarele aparatelor de radio și pretinde că are dreptul – pe care libertatea cuvântului îl garantează – de a se lua la trântă și de a jigni în cel mai golănesc mod diverse persoane, de la șeful statului, magistrați, oameni de cultură și până la jurnaliști, în fapt cam pe cine nu-i este pe plac stăpânului Dan Voiculescu. Un asemenea individ are pretenția că face educație civică și politice celor care-l văd și-l ascultă. Cu alte cuvinte, prestanța sa ar trebui să fie o cu totul alta față de cea a pițipoancelor ori a băieților de cartier.
Numai că, în țara lui ,,Fă, Doino!”, totul este posibil…