Vot multiplu la Valea Râmnicului

Seria neregulilor de la Valea Râmnicului a continuat și în ziua votării, când membrii secției de votare din localitatea de centru a comunei au identificat, în jurul prânzului, un cetățean care a votat la secția respectivă după ce, în cursul dimineții, votase și la secția din satul Rubla. Nelu Lungu s-a prezentat la secția de la Valea Râmnicului și i s-a permis să voteze, deși avea lipit pe cartea de identitate autocolantul care certifica faptul că își mai exercitase o dată acest drept.

Seria neregulilor de la Valea Râmnicului a continuat și în ziua votării, când membrii secției de votare din localitatea de centru a comunei au identificat, în jurul prânzului, un cetățean care a votat la secția respectivă după ce, în cursul dimineții, votase și la secția din satul Rubla. Nelu Lungu s-a prezentat la secția de la Valea Râmnicului și i s-a permis să voteze, deși avea lipit pe cartea de identitate autocolantul care certifica faptul că își mai exercitase o dată acest drept. Au fost sesizate organele de Poliție care au întocmit un proces-verbal de constatare, pe care l-au înaintat Inspectoratului de Poliție al Județului.