Considerat unul dintre cei mai experimentați artiști plastici ai filialei UAP Buzău, numărându-se printre fondatorii acesteia, Gheorghe Ciobanu a primit recent invitația de a prezenta la
Arad o expoziție retrospectivă. Vernisajul va avea loc la joi, 29 mai, ora 18.00, la Muzeul de Artă Arad și va fi deschisă până spre sfârșitul lunii viitoare.
Pictorul Gheorge Ciobanu propune astfel arădenilor o selecție cu lucrări reprezentative pentru diferite etape ale creației sale. Vor fi expuse naturi moarte, peisaje citadine ori din natură, lucrări nonfigurative (ciclul Planetele), compoziții cu personaje sau cai, realizate în diferite tehnici: ulei, tempera, ceracolor (artistul este inovatorul străvechiului procedeu al encausticii, merit pentru care a obținut brevet de inventator în anul 1981), colaj.
Critica de artă, consemnată pentru cei 50 de ani de creație ai pictorului, vorbește despre limbajul artistic care a exersat și interpretat clasicismul în expresia sa modernă, impresionismul, fovismul față de care artistul înregistrează atingeri de natură cromatică, face trimiteri la un suprarealism degajat de iraționalism. Accentul cade, mai întotdeauna, pe înclinația spre culoare. Văzută însă retrospectiv, întreaga operă păstrează echilibrul, armonia dintre desen și culoare.