Dezbatere pentru promovarea comorilor Istriței

Asociația GAL Drumul Vinului va organiza în zilele de 1 și 2 iunie 2014 evenimentul “Călător printre comorile Istriței”, dedicat promovării valorilor

și potențialului turistic și de afaceri al zonei cuprinse în arealul GAL Drumul Vinului. Evenimentul, organizat în cadrul programului LEADER, se va desfăşura la Pensiunea Casa cu Tei din Sărata Monteoru. Prima zi a evenimentului va marca Ziua Internaționalăa Copilului și va fi dedicatăcopiilor și părinților din comunele care fac parte din GAL Drumul Vinului, prin momente artistice specifice zonei Dealurilor Istriței, oferite de grupuri de elevi ale școlilor Gimnaziale Merei și Pietroasele, cu reprezentații de dans și muzicăpopularădin zonă, scenete de teatru, precum și o paradăa costumelor populare pentru copii, din zona Dealurilor Istriței. În plus, elevii vor desena cu creta pe asfalt, pe teme legate de copilărie. Doritorii vor putea achiziționa produse realizate în cadrul atelierelor școlare de către elevii școlii Gimnaziale Merei. Evenimentul va avea loc în incinta Pensiunii Casa cu Tei, Sărata Monteoru, începând cu orele 11:00. Cea de-a doua zi a evenimentului este dedicatăunui panel de prezentări și dezbateri pe subiecte legate de potențialul turistic și de afaceri al zonei, generat de valoarea importantelor descoperiri arheologice unice în lume, făcute în numeroase puncte din zona dealurilor Istriței, precum tezaurul „Cloșca cu puii de aur”, dar și de alte elemente ce evidențiazăzona: Cultura Monteoru, castrul roman de la Pietrosele, cetatea dacicăde la Gruiu Dării – Pietroasa, „Lupul” de la Cârlomănești, locuințele săpate în piatrăde la Năieni, vinurile atât de apreciate și multe altele, de mare interes turistic.

Printre vorbitorii și participanții la dezbatere se numărăexperți în istoria și arheologia locală, reprezentatul legal al Asociației GAL Drumul Vinului, Președintele ANTREC Buzău, Cristina Partal, primari și viceprimari ai comunelor din GAL Drumul Vinului, precum și oameni de afaceri și reprezentanți ai unor asociații turistice din județul Buzău. Panelul de dezbateri se va desfășura luni, 2 iunie, tot în incinta Pensiunii Casa cu Tei, Monteoru, începând cu orele 10:30.