Un șofer ucrainean, beat criță, s-a răsturnat cu tirul la Costești

Prima zi a săptămânii a fost cu ghinion pentru câteva sute de șoferi prinși în off-side de polițiștii buzoieni. Oamenii legii au reținut astfel 10 permise de conducere și au aplicat peste 240 de sancțiuni contravenționale.

Echipajele care au acționat cu aparatele radar au înregistrat luni 84 de autovehicule ce rulau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise. Pe lângă punctele amendă ce le-au fost aplicate, împotriva a cinci șoferi a fost luată și măsura reținerii permisului în vederea suspendării, pentru o perioadă de 90 de zile, pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise.

În urma testării cu aparatul etilotest a unui bărbat de 43 de ani din Rm. Sărat, depistat în timp ce conducea un autoturism cu 110 km/h pe DN2 E85, în localitatea Costești, polițiștii au stabilit că avea o concentrație alcoolică de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, polițiștii au reținut alte cinci permise de conducere pentru depășiri neregulamentare (trei), neacordarea priorității de trecere pietonilor care se angajaseră în traversarea străzii Obor din municipiul Buzău și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice (0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat). Totodată, 41 de pietoni care se deplasau neregulamentar pe drumurile publice au fost sancționați de polițiști.

Tot ieri, a fost întocmit un dosar penal după ce un cetățean ucrainean în vârstă de 34 de ani a provocat un eveniment rutier pe DN 2 E85 în afara localității Costești, soldat doar cu pagube materiale, iar în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta avea o concentrație alcoolică de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.               Un alt dosar penal a fost întocmit de polițiști după ce au depistat în trafic un băcăuan în vârstă de 60 de ani, care conducea un autoturism neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare.