Clubul Copiilor din Berca, din nou pe micile ecrane

Peste 30 de elevii ai profesoarei Florentina Popescu au fost protagoniștii unei emisiunei speciale realizată la unul dintre posturile de profil din Capitală, vinerea trecută. Invitația a fost oferită de

același prezentator Vasi Cărăbuț, care în urmă cu câteva luni i-a cunoscut pentru prima oară pe micuții talentați. „Ne-am bucurat să fim din nou invitați la prezentatorul de la Favorit, acum am fost 34 de soliști și am filmat aproape 7 ore. Am avut probleme și cu vremea, a plouat, am oprit filmările, am reluat filmările, dar nu contează cât am stat, pentru că a meritat. Tematica a fost și una deosebită, vacanța de vară, pe care copiii o așteaptă mereu, nerăbdători. Au discutat

despre amintirile legate de această perioadă, am cântat și am avut și o coregrafie specială, creată alături de marea interpretă Viorica Sandu, pentru obiceiul din popor intitulat Paparuda”, a explicat Florentina Popescu. Profesoara de la Clubul Copiilor din Berca a mai spus că în emisiunea specială pe care au filmat-o pe 23 mai au cântat și piese de-ale solistei de muzică populară, și ori de câte ori vor avea ocazia, ei vor promova melodiile buzoiencei, cu mare drag.

Nu se gândesc la vacanță, urmează trei festivaluri de muzică

Chiar dacă elevii și profesoara au vorbit și au cântat și despre vacanță, ei au declarat că gândurile lor nu sunt deloc la o perioadă de pauză, întrucât urmează, săptămâna viitoare, o competiție muzicală, după care, până la sfârșitul lunii, încă două festivaluri, în care profesoara îi va împărți pe elevi pentru a-și demonstra toți talentul. „Pe 13 iunie vom fi la Râmnicu Sărat, pe 21 iunie la fel, iar în același weekend, 19-21 iunie, vrem să fim și la Moreni, pe scena festivalului de acolo, să cucerim podiumul și premiile puse la bătaie. Așa că nu ne gândim la pauză, la vacanță, mai avem de muncă”, a subliniat profesoara Florentina Popescu.