În perioada aprilie – iunie 2014, Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne a organizat cea de-a XXI –a ediție a Concursului Național
de Poezie „Copiii României creează”. La nivel județean, concursul a fost organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Buzău în colaborare cu Inspectoratul Școlar și s-a adresat tuturor copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani.
Au răspuns invitației de participare lansată de I.P.J. Buzău 117 elevi de la 21 de unități de învățământ, ale căror creații au fost jurizate pe plan local cu sprijinul cadrelor didactice de specialitate. Cele mai reprezentative poezii au fost trimise Centrului Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, iar în perioada 19 – 22 mai a avut loc jurizarea la nivel național. Valoarea școlii buzoiene a fost confirmată încă o dată, patru dintre elevii care au reprezentat județul Buzău fiind premiați la nivel național.
La categoria de vârstă 12 – 16 ani, Petruț Dinu, elev la școala Gimnazială „G.E. Palade”, s-a clasat pe locul I, la aceeași categorie de vârstă locul III și prima mențiune fiind acordate tot unor elevi buzoieni, Andreea Gheorghe și Ilona Pîrvan, ambele de la școala Gimnazială „G.E. Palade”.
De asemenea, Maria Rotărescu de la aceeași unitate de învățământ a câștigat prima mențiune la categoria de vârstă 8 – 11 ani.
Festivitatea de premiere s-a desfășurat în ziua de 31 mai, la sala „Nichita Stănescu” a Centrului Cultural al Ministerului Afacerilor Interne. La nivel județean, toți elevii vor fi răsplătiți cu diplome, iar unitățile de învățământ pe care aceștia le-au reprezentat în concurs vor primi diplome de excelență.
Elevii care au reprezentat cu cinste județul Buzău vor fi premiați și de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Buzău cu ocazia conferinței finale în cadrul proiectului „Lectură pentru toți“ ce se va desfășura astăzi, ora 14.30, la Sala „D. Filipescu” a Consiliului Județean Buzău. Activitatea este organizată de Centrul Cultural Francofon, în colaborare cu mai multe școli din județul Buzău.