Profesorii se fac că boicotează bacalaureatul, guvernații, că măresc remunerațiile supraveghetorilor
Un joc de-a șoarecele cu pisica de ochii lumii. Așa descrie liderul profesorilor buzoieni amenințările cadrelor didactice din țară vizavi de refuzul de a
supraveghea examenele și de a corecta lucrările concurenților.
În urmă cu câteva zile, profesori și-au arătat intenția de a boicota examenul pentru că nu și-au primit banii pentru anii trecuți. Un profesor supraveghetor primește 19 lei pe zi, iar pentru fiecare teză corectată câte 3 lei. În replică, Victor Ponta a declarat, miercuri, după întâlnirea cu liderii sindicali din învățământ: „Bacalaureatul se ține! Niciodată nu am reușit să aducem nivelul remunerației la nivelul pe care l-ar merita profesorii. Însă, repet, spre deosebire de alții care au tăiat, au tăiat, au tăiat de la profesori, noi adăugăm, adăugăm, adăugăm. Eu recunosc însă că nu suntem la fel de eficienți în a adăuga pe cât de eficienți au fost cei care au tăiat”.
„Aș fi bucuros să fim serioși, dar nu sunt decât niște jocuri”
Atât declarația primului ministru, cât și amenințările colegilor de la catedră, sunt luate de buzoieni în glumă, și asta pe bună dreptate dacă ne gândim la ultimul protest (de luna trecută), când sindicatele din țară au făcut pasul înapoi deși programaseră de comun acord pichetarea prefecturilor și a sediului Guvernului.
„Nu mă mai iau după vorbe. Pe cine să sperie aceste amenințări cu protestele de la Bacalaureat, când nimeni nu pare interesat să protesteze cu adevărat? Eu aș fi bucuros să fim serioși, dar nu sunt decât niște jocuri. Niște interese, poate chiar și ale liderilor sindicatului nostru. Adevărul este că noi, profesorii, suntem vulnerabili. Sunt sigur că se vor găsi suplinitori care să participe la Bacalaureat și pentru 10 lei pe zi, nu pentru 19. Acțiunea asta cu protestele trebuia stabilită cu o lună înainte și trebuiau stabilite inclusiv măsuri împotriva celor care boicotează. Mâine, poimâine, vine Titularizarea. Pe cine să sperii cu amenințările? La Buzău, avem două centre de examen. Asta înseamnă că poți rezolva doar cu personalul din Inspectoratul Școlar”, a declarat liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar Buzău, Ion Dobre.