De două zile, craterul, de dimensiunile unei guri de canal, apărut din senin lângă locuința unei familii din satul Dealul Viei a devenit loc de pelerinaj pentru autorități.
După ce marți, reprezentanți ai Prefecturii, ISU și Inspecției în Construcții au verificat locul cu pricina fără să vină cu o soluție concretă, ieri a
venit rândul autorităților locale de la Merei, comuna de care aparține satul Dealul Viei. Primarul Ștefan Chircă spune că a făcut toate demersurile necesare către autoritățile județului iar cât privește realizarea de către primărie a unui studiu geologic pentru identificarea cauzelor surpării, nici nu se pune problema, pentru că nu sunt bani. ,,Am făcut adresă la Apele Române, la Prefectură și la ISU. Au fost ieri (n.r. marți), au inspectat locul, au întocmit un proces verbal și au spus că trebuie să facă primăria un studiu geologic. Bani de unde? Bun, astupăm gaura dar dacă apoi vin și ne trag pe noi la răspundere, ce facem? Trebuie să vină cineva cu o soluție, nu să lase pe seama noastră această problemă”, spune primarul de la Merei.
În timp ce autoritățile locale și cele de la județ își pasează responsabilitatea identificării unei soluții pentru îndepărtarea pericolului ce planează asupra locuințelor din zona craterului apărut zilele trecute la Dealul Viei, oamenii sunt îngroziți de gândul ca nu cumva pământul să se surpe în continuare și să le înghită gospodăriile.
Cum nimic nu este întâmplător, sătenii povestesc că după ploile din ultima perioadă, li s-au inundat beciurile, iar nivelul apei din fântâni a crescut. Lor li se pare ciudat însă că nivelul apei din canalul cu pricina este mult mai ridicat decât cel din fântâni, ca dovadă că apa
respectivă nu ar avea vreo legătură cu pânza freatică.
Sunt și săteni care deja fac glume pe seama apariției gropii, susținând că ar fi ,,mână“ extraterestră.
Dealul Viei adăpostește numeroase pivnițe brâncovenești
Istoricii spun însă că zona Dealul Viei ar fi înțesată de crame și beciuri vechi, în acord cu specificul viticol al zonei. Iar, pe locul unde a apărut craterul cu pricina este posibil să fi funcționat un obiectiv de prelucrare a strugurilor, având în vedere că la circa 20 de centimetri se vede îngropată o grindă din ciment. „Ipoteza existenței unei fabrici de cherestea în zonă este imposibilă din punctul meu de vedere. Nici gatere nu au existat vreodată pe acolo pentru că nu a existat pădure în ultimii 100 de ani. Din cercetările pe care le-am făcut eu în această zonă, cred că mai degrabă, dacă a existat vreo fabrică, a fost vorba despre una având ca obiectiv prelucrarea vinului, a strugurilor. De exemplu, la Ulmeni, în perioada interbelică, a funcționat o fabrică de coniac a celebrului Amanieux Naville, dar și o moară cu aburi. Este foarte posibil să avem de-a face cu același lucru”, a declarat istoricul Valeriu Nicolescu.
De asemenea, reprezentanții Muzeului Județean spun că zona satului Dealul Viei adăpostește numeroase pivnițe brâncovenești. Acest lucru fiind constatat chiar acum câțiva ani după ce un localnic a sesizat specialiștii în legătură cu niște ruine descoperite când a încercat să își construiască casa.