Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, dă semne că boala de care a fost lovit atunci când a decis ca, de dragul unei sinecuri, să părăsească Partidul Național Liberal, este una cronică și care se adâncește pe zi ce trece.
Îmi propusesem să trec acest personaj în categoria mumiilor umblătoare – de genul lui Ion Iliescu, Nicolae Văcăroiu etc. – și să nu-l mai bag vreodată în seamă, mai ales că însuși premierul Ponta i-a certifciat sfârșitul carierei politice atunci când a afirmat că, odată cu dispariția de facto a Uniunii Social Liberale și cu perfectarea alianței PDL-PNL, proiectul Tăriceanu a ajuns la final.
Nu mă pot abține, însă, dată fiind ultima ispravă a acestuia, mai precis decizia pe care a luat-o de a nu-l invita pe președintele României la ședința festivă a Senatului, prilejuită de aniversarea a 150 de activitate a camerei superioare a Parlamentului României.
L-am adimirat, în mai multe rânduri, pe Călin Popescu Tăriceanu, în perioada cât a fost premier, pentru modul încăpățânat în care i-a ținut piept președintelui Traian Băsescu. Din punct de vedere omenesc, reacția de față a acestuia față de președinte este una de înțeles. Însă nu este de înțeles faptul că Tăriceanu se face că nu pricepe că la o asemenea manifestare nu este prezent Traian Băsescu, ci omul care ocupă, vremelnic, funcția de șef al statului.
Și, de aceea, voi continua să-l privesc pe la fel de vremelnicul președinte al Senatului ca făcând parte din categoria mumiilor umblătoare, alături de Ion Iliescu.