Un autocar plin cu copii aflați în excursie era gata să se prăbușească sâmbătă într-o râpă după ce a rămas blocat într-o curbă de pe
drumul județean 203 L care face legătura între Pârscov și Berca. Drumul județean 203 L figurează pe rutele indicate de GPS ca traseu pentru Vulcanii Noroioși, iar șoferul autocarului a considerat că poate scurta drumul, alegând acest traseu. Drumul aratăînsă mai rău decât unul de pământ, iar autoritățile județene n-au investit niciodată pentru refacerea lui.
Din cauza șoferului inconștient, într-o curbă la 90 de grade, autocarul plin cu copii a rămas suspendat, ajungând cu roțile din dreapta spate pe marginea râpei. Starea proastă a drumului a făcut ca polițiștii veniți la fața locului și localnicii chemați în ajutor să se chinuie ore în șir să lărgească curba și să scoată autocarul din zona respectivă, pentru a-și continua drumul. Pentru a trage autovehiculul a fost nevoie de un buldoexcavator. Mașina a fost întoarsă din drum și direcționată pe ruta corectă. În autocar erau 70 de copii din Brăila, care veneau de la Măgura și se îndreptau spre Vulcanii Noroioși.