Mașini făcute praf din cauza unui șofer neatent

Neatenția l-a costat scump pe un șofer din Buzău. Bărbatul a scăpat, vineri, ca prin minune, dintr-un accident petrecut pe Bulevardul Spiru Haret din municipiu. Mașina în care se afla,

un autoturism Dacia Logan, a fost izbită în plin de un BMW, după care a ricoșat într-o mașină parcată lângă trotuar.

Accidentul s-a produs vineri după-amiază. Un buzoian de 46 de ani, care circula pe Spiru Haret, dinspre centru către Bulevardul Mareșal Averescu, la un moment dat, vrând să schimbe direcția spre stânga, pe Ciochinescu, acesta nu s-a asigurat corespunzător și a fost  izbit în plin de un autoturism BMW condus de un șofer de 40 de ani, care circula din sens opus. Buzoianul de 46 de ani își ducea fiul la festivitatea de premiere de la  Liceul Pedagogic.

Ambele mașini au ricoșat ulterior într-un autoturism parcat pe marginea drumului, fiind serios avariate. Dacă toată partea din față a BMW-ului a fost distrusă, Loganul a suferit avarii care îl pot trimite direct la fier vechi. Mașina a fost lovită chiar la jumătate, în stâlpul care oferă toată rezistența mașinii. Șoferul de 46 de ani, vinovat de producerea accidentului, a avut nevoie de îngrijiri medicale, o ambulanță transportându-l imediat la Spitalul Județean de Urgență Buzău.