ULTIMA ORĂ: DNA cere arestarea deputatului UNPR de Buzău Titi Holban, urmărit penal pentru o șpagă de 15.000 euro

Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al României cererea și referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaţilor încuviințarea arestării preventive a deputatuluiTiti Holban, pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

Din probele administrate rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune de corupţie, iar privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal. În acest sens, trebuie avută în vedere modalitatea săvârşirii faptelor şi rezonanţa acestora, astfel încât luarea măsurii preventive este necesară pentru a elimina temerea că organele judiciare nu reacţionează eficient împotriva unor persoane învinuite de săvârşirea unor infracţiuni de o gravitate deosebită. Cercetarea unor asemenea persoane în stare de libertate ar putea încuraja şi alte persoane să comită infracţiuni, având în vedere poziţia inculpatului şi natura faptelor de care este acuzat”, susțin procurorii anticorupție.

Deputatul UNPR de Buzău Titi Holban este cercetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție și a fost audiat, luni seară, la sediul central al DNA, într-un dosar de luare de mită. Holban a ajuns la DNA după ce a fost luat cu mandat de aducere pentru a fi audiat în calitate de suspect. Holban este urmărit penal de procurorii anticorupție în urma unui denunț, conform căruia deputatul ar fi primit bani pentru intervenții în favoarea unor persoane aflate în vizorul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Deputatul UNPR Titi Holban a plecat în jurul orei 23,15 de la sediul central al Direcției Naționale Anticorupție.

Conform unor surse surse judiciare citate de „Mediafax”, Titi Holban ar fi cerut și primit mii de euro de la persoane cărora le promitea că va interveni pentru că acestea să nu fie amendate de Fisc; acesta ar fi cerut și primit, potrivit surselor citate, 5.000, respectiv 10.000 de euro, de la două persoane. Întrucât deputatul le-a spus, ulterior, persoanelor respective, că a amânat intervenția la ANAF, iar acestea au constatat că Titi Holban nu le-a rezolvat problemele, i-au cerut acestuia să le înapoieze banii. Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, deputatul a fost reclamat la DNA. 

Marți dimineață, Direcția Națională Anticorupție a anunțat punerea în mișcare a acțiunii penale față de deputatul Titi Holban, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență: „Din ordonanța de punere în mişcare a acţiunii penale întocmite de procurori a reieşit că, în cauză, există probe şi date din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:în luna ianuarie 2014, inculpatul Holban Titi a acceptat promisiunea unui denunţător că, în schimbul sumei de 10.000 euro, sumă pe care a primit-o efectiv, în două tranşe, va interveni pe lângă o altă persoană, pentru ca aceasta, la rândul ei, să intervină pe lângă un inspector cu funcţie de conducere la una dintre Direcţiile Regionale Antifraudă, astfel încât o societate administrată de un apropiat al denunţătorului să nu fie sancţionată în urma controlului efectuat de această instituţie”.