Viitorul Buzău a învins la limită, scor 1 la 0, Viitorul Însurăței, și și-a asigurat prezența în următoarea stagiune a Ligii a III-a la fotbal. Fotbaliștii buzoieni au practicat un joc pragmatic,
deloc spectaculos, dar care le-a asigurat îndeplinirea obiectivului, și anume accederea în cel de-al treilea eșalon al fotbalului românesc. Cristi Lupu sau Mourinho din Crâng, cum a fost poreclit tehnicianul Viitorului grație paltonului pe care îl purta pe vremea când era „secund” la Gloria Buzău, nu și-a căutat scuze, rezumându-se la a declara următoarele: „Nu am jucat ca italienii. Am jucat economicos având în vedere însemnătatea partidei, am jucat la rezultat, iar scopul scuză mijloacele. Având în vedere că a fost un meci de calificare, ne-am îndeplinit sarcina. Faptul căam reușit să marcăm devreme ne-a ușurat misiunea”.
Așteaptă ajutor din partea autorităților locale
Cu mari eforturi, rezultat al unei sume de oameni de afaceri locali, formația Viitorul Buzău a reușit într-un singur an ce nu au reușit alții în zece accederea în al treilea eșalon al fotbalului românesc în doar un an de la înființare. Formația buzoiană susținută doar din mediul privat va bifa din toamnă prezența în L3. Pentru a continua seria rezultatelor pozitive și de ce nu, accederea în, liga secundă, trupa antrenată de Cristi Lupu va avea nevoie de mai mult decât ajutorul unor marinimoși împătimiți ai „sportului rege”. „A fost un an greu, cu foarte multe momente dificile pe care am reușit să le depășim. Avem o echipă bună, cu jucători valoroși și devotați care au reușit să aducă o formație a Buzăului în Liga a III-a. Atât eu cât și cei care am fost pe lângă echipă am făcut prin această promovare un pas, acum este momentul ca și alții să facă un pas” Cristi Lupu, antrenor Viitorul Buzău. Declarația tehnicianului buzoian poate fi urmărită în format video pe site-ul www.buzaul sportiv.ro.