Buzăul colcăie de escroci! Doi buzoieni înșelați, într-o singură zi, prin metoda ,,coletul“

Polițiștii buzoieni recomandă cetățenilor să fie prudenți cu persoanele necunos­cute și atrag atenția locuitorilor județului asupra unor metode pe care persoane răuvoitoare

le folosesc pentru a-i înșela. Numai în perioada 19 mai – 23 iunie, la nivelul județului Buzău au fost înre­gistrate patru dosare penale pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prin metoda „coletul”.

Această nouă metodă de înșelăciune folosită de infractori îi vizează în special pe cei vârstnici care sunt abordați de necunoscuți ce pretind a fi angajați ai unor firme de curierat. Persoanele în cauză precizează că trebuie să livreze un colet către un vecin, care nu se află la domiciliu, iar pentru că nu mai are timpul necesar să aștepte sosirea acasă a persoanei indicate, îi roagă să preia coletul în schimbul unor sume de bani, fără a le elibera o dovadă de plată.

Victimele își dau seama că au fost înșelate abia în momentul în care merg la domiciliul vecinilor și constată că aceștia sunt acasă, însă nu au de primit niciun coletși nici nu cunosc persoana care a înmânat pachetul.

Numai în ultimele 24 de ore, doi buzoieni în vârstă de 72, respectiv 67 de ani, au rămas fără bani, după ce au dat curs unor astfel de solicitări. Persoanele în cauză au realizat că au fost înșelate în momentul în care au mers la domiciliile destinatarilor și au constatat că aceștia nu aveau de primit niciun colet.

În ambele situații s-au întocmit dosare penale, cerce­tările fiind continuate de polițiștii de investigații criminale.

Pentru a nu deveni victime ale unor înșelăciuni, prin diferite alte ,,metode“, Inspectoratul de Poliție Județean Buzău recomandă cetățenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecție: ­ma­nifestați prudențăși verificați dacă ceea ce vi se comunică prin telefon este adevărat, prin apelare la serviciile de informații clienți de la operator; nu dați dovadă de credulitate atunci când sunteți contactat telefonic de persoane care pretind a fi reprezentați ai diferitelor firme; nu dați curs solicitărilor venite din partea persoanelor pe care le cunoașteți doar prin intermediul telefonului; nu achitați niciodată sume în avans pentru ridicarea unor premii; nu comunicați niciodată informații personale confidențiale (CNP, serie buletin, conturi bancare, parole etc); sunați la compania de telefonie mobilă – Departamentul de Relații cu Clienții – verificați veridicitatea promisiunilor; în situația în care sunteți contactat de o persoană care pretinde că vă este rudăși solicită sume de bani pentru rezolvarea unor probleme grave, apelați imediat ruda respectivă (pe numărul pe care îl cunoașteți) pentru a verifica aspectele aduse la cunoștință telefonic.

Dacă totuși sunteți victimă a unor astfel de fapte, sesizați imediat Poliția pentru a fi demarate verificările ce se impun.

De la începutul anului, la nivelul județului Buzău au fost înregistrate 38 de dosare penale pentru comiterea infracțiunii de „înșelăciune”, 13 dintre acestea fiind comise prin metoda „accidentul” și „câștigă premii”.

În ceea ce privește comiterea infracțiunii de înșelăciune prin metoda „accidentul” aceasta este cu un impact emoțional deosebit asupra victimelor.

Victima primește un telefon de la o persoană care o anunță că fiul/nepotul său a provocat un accident grav de circulație și se află la sediul poliției, iar pentru a scăpa are nevoie urgentă de o sumă mare de bani. Apelantul „sfătuiește” victima să meargă la bancăși să depună banii, iar după îndeplinirea formali­tăților, să-l contacteze telefonic pentru a-i comunica numărul de cont.

Victimele își dau seama că au fost înșelate abia în momentul în care sunt sunate sau se hotărăsc să-și sune fiii/nepoții pentru a-i întreba ce li s-a întâmplat.

În ceea ce privește comiterea infracțiunii de înșelăciune prin metoda „câștigă premii“, infractorii trimit mesaje prin care anunță că apelații sunt câștigătorii unor premii mari în bani sau obiecte și solicită în acest sens expedierea unor sume mari de bani pentru revendicarea premiilor.