Modelul Alina Bocioc, hotărâtă să ajungă din toamnă la catedră

Frumoasa blondă a agenției buzoiene trece prin mari emoții la bacalaureat și speră să devină cât de curând educatoare

O săptămâna caniculară, și la propriu și la figurat pentru Alina Bocioc. Frumoasa cola­boratoare a unei agenții de modelling din Buzău este în „febra” unuia dintre cele mai importante examene din viața sa, Bacalaureatul, iar modalitatea ei de a se detensiona, în pauza dintre probe o constituie ședințele foto. „Pentru că modellingul este și va rămâne pentru mine mereu un hobby, un domeniu extrem de drag, este clar că mă relaxează și apelez mereu la ședințe foto, ca să mă liniștesc. Cam așa am procedat în toată această perioadă cât am avut de studiat la română, geografie, matematică. Am luat pauză și am mai făcut câte un shooting, ba lângă râul Buzău, ba prin Crâng, și le mulțumesc celor doi fotografi ai mei de serviciu, vărul meu, Alexandru Lopată și Gabriel Bercaru, că îmi stau la dispoziție”, a spus Alina Bocioc.

Blonda mai are 2 examene în această săptămână, la matematică și geografie, după care va urma o perioadă de relaxare la maximum, mai ales că Alina își va sărbători și ziua de naștere săptămâna viitoare. „Voi petrece clar și de ziua mea, dar mai întâi să vad notele și apoi planurile. Oricum, testele și emoțiile nu se termină aici pentru mine, urmează pe 21 iulie examenul de titularizare, ca să devin educator cu acte în regulă în Capitală, din toamnă, unde sper să fiu și boboc, la facultatea de Pedagogie și Științele educației”, a mai completat Alina.

Modellingul, amânat până în toamnă

Dacă în privința exa­menelor și a petrecerilor buzoianca are idee despre cum vor decurge lucrurile în această vară, pentru modelling blonda este hotărâtă să pună „stop”, ultimul premiu câștigat, de Miss a Balului Absolvirii mulțumind-o pe deplin. „Am încercat în cei trei ani de model să văd ce noroc am, cum este în poziția de concurentă, am trecut prin majoritatea competițiilor locale de frumusețe, și nu cred că este punctul meu forte. Poate voi mai încerca din toamnă, la București, dar vreau mai mult să mă dedic profesiei de educator-învățător, pentru că este de viitor. Ultimul titlul de miss la balul absolvirii mi-a fost de ajuns, cel puțin pentru această vară”, a încheiat Alina Bocioc.