Am în față o carte cât povestea unui om adevărat, o persoană fascinantă prin sobrietatea vieții sale, prin modestie și onestitate. E vorba de volumul „Labirint buzoian” (Ed. „Alpha MDN”,
Buzău, 2014, 203 pag.), al lui Ioan Stoicescu Stoica. Oricât de neutru aș vrea să fiu față de această carte și față de autor, recunosc, îmi este aproape imposibil.
Nu e vorba despre o simplă carte și nici despre un autor oarecare. Ioan Stoicescu Stoica e născut în Buzău. Îmi pare nespus de rău că nu am absolut nici un fel de date despre domnia-sa. știu doar că, după absolvirea facultății, a lucrat, până la pensionare, ca inginer la secția mecano-energetică a fostei Intreprinderi de Prelucrare a Maselor Plastice Buzău, actualmente „Romcarbon”. A copilărit cu marele poet Ion Nicolescu, prețuindu-l pe acesta până dincolo de nemurire. Am discutat amândoi despre poet și despre literatură în general de sute de ori, cu reală plăcere, căci ne cunoaștem din anul 1976! Un om care, dincolo de acumulările profesionale firești, a avut grijă să-și mobileze intelectul cu o cultură caleidoscopică impresionantă, de unde, până la urmă, și pasiunea sa pentru scris. Ioan Stoicescu Stoica e buzoian get-beget și își iubește orașul natal ca nimeni altul, dovadă fiind și cartea de față. O carte cu trasee labirintice, cum inspirat spune chiar titlul acesteia, în care, cu o nostalgie discretă, rafinată, autorul pătrunde ca într-o mină zidită în propriul său suflet, o mină închisă din motive strategice, însă burdușită cu aurul afectivității specific umane.
În comparație cu zecile de monografii apărute după 1989, referitoare la municipiul Buzău, la celelalte orașe și comune ale județului Buzău, cartea inginerului Ioan Stoicescu Stoica e net superioară. E firesc să fie așa. În scrisul altor autori de profil lesne se poate observa alura de mercenari. Aici nu e cazul. Dedesubtul, în miezul și deasupra propozițiilor, în orice cuvânt, tronează pulberea auriferă a unui duh blând al locurilor de odinioară și de acum. De fapt, în prefața cărții, autorul ne oferă un fel de „instrucțiuni” de decriptare a ”metaforei labirintului” , acesta fiind locul în care se poate observa că el deja are în vârful degetelor legendarul „fir al Ariadnei”. Aproape toate textele au fost publicate în presa locală sau limitrofă: „Muntenia”, „Viața Buzăului”, „Opinia”, „Vocea Buzăului”, „Jurnalul de Vrancea” (online). Nici comparația cărții cu un muzeu unic nu cred că e deplasată. Din păcate, din motive financiare, acest excelent demers editorial s-a limitat doar la câteva zeci de exemplare.